Se ieftinesc serviciile de roaming dintre Republica Moldova şi România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tarifele pentru apelurile efectuate în roaming din România în Republica Moldova vor scădea de cel puţin zece ori, iar pentru apelurile primite în roaming în România din Republica Moldova nu va fi perceput tarif. Totodată, tarifele pentru serviciile internet utilizat în roaming în România vor scădea de cel puţin cinci ori, transmite IPN.

Acordul în acest sens dintre guvernele celor două state a fost semnat vineri la Chişinău, după şedinţa comună a celor două cabinete de miniştri.

Documentul a fost semnat de către vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe şi integrării europene, şi Marcel Boloş, ministrul român al cercetării, inovării şi digitalizării.

În funcţie de pachetele de care beneficiază abonaţii din Republica Moldova, diminuarea tarifelor poate fi şi mai mare. Documentul prevede reducerea tarifelor în termen de cel mult trei luni de la data intrării în vigoare a Acordului.

România reprezintă principala ţară în care utilizatorii moldoveni consumă servicii de roaming, aproximativ de două ori mai mult decât volumul de roaming în Ucraina, cea de-a doua după importanţă destinaţie pentru servicii de roaming. În reţelele din România, de către utilizatorii din Republica Moldova, sunt consumate aproximativ jumătate din toate serviciile de roaming consumate în cadrul călătoriilor în Uniunea Europeană.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor