Sandu Grecu despre Dumitru Fusu: „A fost un actor total, nu doar în scenă, ci şi în viaţă. Totalmente rupt de realitate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia Fusu alături de marele actor, în centru FOTO: Mihai Ungureanu/facebook

Actorul şi regizorul moldovean Dumitru Fusu a murit astăzi în jurul orei 17.00 după un atact de cord şi nouă ani de paralizie după un atac cerebral. Colegii lui de breaslă îşi aduc aminte despre maestru cu cele mai calde cuvinte.

Preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova, Sandu Grecu, spune că trecerea în nefiinţă a artistului este o pierdere enormă. „Dumitru Fusu este cel care a adus pe scena Republicii Moldova «Teatrul unui actor». El este din prima generaţie de actori foarte talentaţi care a venit în 1960. Neîncăpând în Teatrul „Lucefărul“ ca talent şi-a montat două monospectacole în care a activat foarte mulţi ani. El a fost primul care a promovat poeţii noştri pentru că până la Dumitru Fusu nimeni nu interpreta monospectacole după poeziile şi proza scriitorilor noştri, el a venit cu o nouă viziune asupra teatrului. Noi îi spuneam actor universal. El cânta, picta, era un actor de excepţie, făcea regie.
Ca persoană, Dumitru Fusu face parte din puţinii actori care avea atâta talent încât nu avea nicio concurenţă. A fost un actor nu doar în scenă, ci şi în viaţă. Aşa cum era pe scenă aşa era în viaţă. Totalmente rupt de realitate. Am impresia că dacă îl întrebaţi cât costă pâinea, el nu ştia pentru că el trăia în altă dimensiune. Era artistul total şi în afară de artă, de teatrul, literatură, muzică, nu-l interesa nimic. Nu-l interesau funcţiile, posturile. Orice temă mai cotidiană îl plictisea, acesta era el, un artist total. Nu ştiu dacă vom avea un al doilea exemplu de artist total“, spune cu regret Sandu Grecu.

Cu mare respect vorbeşte despre Dumitru Fusu şi Vlad Ciobanu, fost actor la teatrul „Luceafărul“.„L-am văzut în filme de când eram copil, iar în 1985 l-am cunoscut la filmările peliculei «Luceafărul» de Emil Loteanu. Atunci am cunoscut în el un actor de mare clasă, de care puţin avem astăzi. Avea o imaginaţie debordandă. Atunci contactul nostru a fost foarte mic, dar ulterior ne-am întâlnit pe scena spectacolului «Hamlet» în care maestrul îl juca pe rege. Am avut multe de învăţat de la el, era proaspăt în jocul lui, cu o dăruire de sine de invidiat. A fost un înţelept pentru mine“, spune şi Vlad Ciobanu, profesor la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Celebrul actor şi regizor de teatru şi film, Dumitru Fusu, a murit astăzi la spitalul „Sfânta Treime“ după ce, de nouă ani, a suferit consecinţele unui atac cerebral.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente