Rockerii de la Smokie revin pentru fanii de la Chișinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După doar opt luni, legendara formație britanică va urca din nou pe scena Palatului Național din Capitală, într-un spectacol de excepție, care va avea loc pe 26 octombrie. Cei mai faimoşi, dar şi longevivi rockeri din Europa vor ajunge în Moldova în cadrul turneului „Smokie - o legendă care a străbătut timpul".

La începutul acestui an, artiştii formaţiei Smokie au încins atmosfera la Palatul Naţional, fiind pentru prima dată în Republica Moldova. De la cei care au crescut cu piesele renumiţilor rockeri şi până la fanii adolescenţi, sala spectacolului s-a dovedit neîncăpătoare pentru sutele de oameni dornici să-şi audă live fanii. Atunci, băieţii de la Smokie s-au arătat plăcut impresionaţi de ospitalitatea moldovenilor, promiţând că vor reveni cât de curând. Şi s-au ţinut de cuvânt.

„Este absolut fantastic. Să fiu sincer, am văzut astăzi mai mult decât ne-am aşteptat. Am mai avut recent concerte în Ucraina, România, Rusia, Georgia şi am văzut o diferenţă de locuri, de culturi, dar reacţia e la fel de spectaculoasă. Nu am reuşit să vedem Chişinăul, însă am întâlnit oamenii care ne-au aşteptat şi asta e cel mai important", a declarat atunci Chris Norman, solistul şi chitaristul Smokie.

Legenda rockului tuturor timpurilor va susţine cel de-al doilea concert în Moldova în cadrul unui turneu prin Europa. Cu două săptămâni mai înainte, Smokie va face senzaţie în România, pe stadionul Cluj Arena, organizatorii anunţând deja că biletele s-au cumpărat ca pâinea caldă. După Chişinău, artiştii vor sta şase zile în Ucraina, în oraşele Odesa, Kiev, Poltava, Harkov, Doneţk şi Herson.

Smokie este una dintre cele mai renumite formaţii muzicale rock, activă din 1974 şi până în prezent. Trupa a fost fondată în 1974 de chitaristul şi solistul Chris Norman. Pe parcursul anilor, rockerii au câştigat numeroase discuri de argint, aur şi platină, datorită faimoaselor piese. În 1982, formaţia s-a destrămat, însă după patru ani a revenit pe piaţa muzicii internaţionale. Cu siguranţă, fiecare îşi aminteşte primul hit al trupei „If you think you know how to love me". A urmat apoi celebra melodie „Living next door to Alice", piesă care a înregistrat până acum vânzări de peste zece milioane de exemplare la nivel mondial. Odată cu succesul acestei piese, Smokie a fost catalogată drept cea mai bună trupă live din Europa.

Smokie va cânta la Palatul Naţional pe data de 26 octombrie, iar preţul biletelor la concert variază între 150 şi 700 de lei.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online