Riscă să fie închis pe viaţă după ce-a ucis un şofer din Chişinău şi i-a furat maşina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Făptaşul, în vârstă de 22 de ani, a fost reţinut în apropierea satului Sociteni din raionul Ialoveni. Acesta le-a arătat poliţiştilor locul unde-a săvârşit crima şi şi-a deposedat victima de maşina de serviciu.

Un tânăr de 22 de ani, suspectat de comiterea unei crime, a fost reţinut ieri de către poliţiştii de frontieră, în apropierea satului Sociteni din raionul Ialoveni. Acesta a fost oprit de oamenii legii în timp ce se deplasa cu o furgonetă Volkswagen Caddy înmatriculată în Ialoveni, împreună cu un amic, de 21 de ani, ambii originari din Cahul.

Din datele anchetatorilor reiese că suspectul a oprit maşina în satul Goteşti din raionul Cantemir, rugându-l pe şofer, angajat al unei firme din Chişinău, să-l ia până în Chişinău. Pe drum, pasagerul clandestin a scos un cuţit şi l-a ameninţat pe şofer să vireze pe un drum forestier. Apoi i-a cerut să oprească maşina şi l-a tăiat cu cuţitul în jurul gâtului. A lăsat trupul neînsufleţit al şoferului în pădure, apoi a furat maşina şi s-a întors singur spre satul său.

În urma interogărilor făptaşul şi-a recunoscut vina, apoi i-a condus pe poliţişti la locul săvârşirii crimei, detaliindu-le circumstanţele în care şi-a înjunghiat victima. Acum suspectul se află în izolatorul Inspectoratului de Poliţie Ialoveni. Poliţiştii au deschis un dosar penal pe acest caz. Dacă va fi găsit vinovat de crimă, făptaşul riscă între 15 şi 20 de ani de închisoare sau puşcărie pe viaţă.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor