REVISTA PRESEI Săptămâna politică începe cu negocierile dintre putere şi opoziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii AIE

Noua săptămână politică începe sub semnul negocierilor dintre putere şi opoziţie pentru alegerea şefului statului, după ce vineri, la şedinţa Consiliului Alianţei, reprezentanţii coaliţiei de guvernare au declarat că vor face invitaţie oficială Partidului Comuniştilor să înceapă tratativele, informează Publika TV.

Comuniştii spun că acceptă să negocieze, dar numai cu fiecare partid parlamentar în parte, mai anunță postul de televiziune.
„Acceptăm propunerea, numai nu cu Alianţa. Aşa instituţie, nici juridică, nici politică, nu există pentru noi", a declarat preşedintele PCRM, Vladimir Voronin.

Liberalii şi liberal-democraţii rămân ferm pe poziţii. „Chiar dacă Vladimir Voronin nu recunoaşte Alianţa ca o entitate juridică şi politică, aşa cum s-a exprimat dumnealui, Alianţa există", a menţionat liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.

Un nou subiect de discuții în AIE: Politica bugetar-fiscală pentru 2012
Un nou subiect pe agenda publică. Guvernul și Parlamentul țării urmează să aprobe politica bugetar-fiscală pentru anii următori. Nici nu a fost publicat bine proiectul de lege pe site-ul Ministerului Finanțelor, căci reprezentanții PD au organizat o conferință de presă în care au punctat neajunsurile documentului, scrie Unimedia.

„Elaborarea politicii fiscale este o problemă majoră pentru dezvoltarea economiei. Credem că trebuie să avem o discuție transparentă, publică. Am primit proiectul de lege de la Ministerul Finanțelor. Avem o întârziere considerabilă pentru aprobare, dar este și unul care nu corespunde obiectivelor macroeconomice ale țării", a declarat deputatul PD, Valeriu Guma.

De cealaltă parte, deputatul Adrian Candu a făcut și o prezentare despre ce își dorește Ministerul Finanțelor, lucruri pe care PD le dezaprobă. "Se dorește fortificarea fiscului, competențe noi pentru ministerul Finanțelor, majorarea excesivă a amenzilor și penalităților. ", a mai spus Candu.

Vedeți mai jos câteva dintre ideile deputaților democrați, care spun că nu acceptă propunerile Ministerului Finanțelor.

Femeie gravidă în luna a noua, bătută și ținută cu mâinile legate
O femeie gravidă în luna a noua din Vorniceni s-a plâns la poliție că a fost violată de concubinul său, anunță PRO TV. În urma investigațiilor s-a ajuns la concluzia că nu a fost vorba despre viol, însă femeia a fost lovită și ținută cu mâinile legate.
Potrivit poliției, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, ar fi recurs la acest gest într-un acces de gelozie. Acesta bănuia că femeia, în vârstă de 40 de ani, avea o relație cu un alt bărbat. Pe marginea acestui caz a fost deschis un dosar penal.

Locuitorii orașului Ialoveni, atacaţi de vulpi şi câini turbaţi
Medicii din Ialoveni bat alarma! Tot mai mulţi oameni din localitate sunt atacaţi de vulpi şi câini turbaţi, informează TV7. Potrivit ziarului local ,,Ora locală", în ultimele opt luni ale anului curent, 75 de persoane, dintre care 30 de copii au solicitat ajutorul medicilor.
Medicii atenţionează populaţia să se vaccineze împotriva rabiei care poate fi fatală pentru om şi se transmite prin muşcături de la animalele infectate.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare