REVISTA PRESEI REGIONALE Ambasadorul SUA în Moldova va parcurge pe bicicletă traseul Sărătenii Vechi-Soroca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mod de viață sănătos

Soroca este primul oraş din ţară vizitat de către Willian Moser, ambasadorul SUA în Moldova. Aflat aici într-o vizită de lucru, diplomatul american a afirmat că după ce vor fi reparaţi cei 93 de km ai traseului Sărătenii Vechi-Soroca, îi va parcurge cu bicicleta.

Observatorul de Nord informează că acest drum va fi reparat capital, iar lucrările vor fi finanţate de guvernul american, prin Programul Compact al Corporaţiei Provocările Mileniului.

La 300 de ani de la atestarea documentară a localităţii, batârenii vor avea, în sfârşit, apă în robinete

Pentru locuitorii satului Batâr din raionul Cimişlia, lipsa apei potabile a fost întotdeauna o problemă cotidiană stringentă, aceasta deoarece jumătate din fântânile existente aici au secat, iar în celelalte, apa este contaminată cu nitraţi.

Pentru a rezolva problema apei în Batâr, autorităţile publice locale au beneficiat de un grant în valoare de circa patru milioane de lei şi au început construcţia unui sistem de apeduct. Lucrările de construcţie a celor 17 km de apeduct au început la 16 iulie anul curent. Până la ora actuală, au fost executate deja lucrări în valoare de circa două milioane de lei la construcţia unui segment de apeduct pe o distanţă de 10 km, potrivit ziarului Gazeta de Sud.

A fost reţinut şeful Direcţiei Generale Teritoriale „Nord" a CCCEC

Portalul esp.md, scrie despre reținerea șeful Direcţiei Generale Teritoriale „Nord" a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei şi doi dintre subordonaţii săi.

Aceştia ar fi pretins de la un şofer, a cărui autoturism a fost arestat la postul vamal de la Costeşti - Stânca, suma de o mie de euro în schimbul eliberării maşinii. Dacă le va fi demonstrată vinovăţia, aceştia riscă o amendă de la 20 la 60 mii lei sau privaţiune de libertate de la 2 la 6 ani.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026