REVISTA PRESEI Cine sunt cei mai bogaţi miniştri din Guvernul Leancă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Agriculturii Vasile Bumacov se numără printre cei mai bogaţi şefi din Executivul condus de Iurie Leancă

Până acum cinci miniştri, printre care şi premierul Iurie Leancă, şi-au declarat venituri mai mari de un milion de lei.

Ministrul Agriculturii Vasile Bumacov şi cel al Educaţiei, Maia Sandu, se numără printre cei mai bogaţi şefi din noul Executiv condus de Iurie Leancă, informează Publika.md. Astfel, Bumacov are trei locuinţe de peste trei milioane de lei şi trei conturi bancare în care a depozitat mai mult de trei milioane de lei. Din activitatea didactică şi din salariul de ministru, şeful din Agricultură a mai câştigat anul trecut peste 120.000 de lei.

Maia Sandu deţine un apartament, o maşină şi două conturi bancare în care păstrează circa două milioane de lei. De la Banca Mondială a câştigat peste 800.000 de lei din salariu. La polul opus, cel mai sărac ministru este cel al Tineretului şi Sportului, Octavian Bodişteanu, care şi-a înscris în declaraţia de avere doar salariul anual de aproape 90.000 de lei.

Conflictul de pe Nistru, prioritar pentru Elveţia

Rezolvarea conflictului de pe Nistru va fi una dintre priorităţile cele mai importante de pe agenda OSCE de îndată ce Elveţia va prelua preşedinţia organizaţiei, din 2014. Declaraţia a fost făcută de Ambasadorul Elveţiei la Kiev, Christian Shenenberger, în timpul întâlnirii cu ministrul moldovean de externe Natalia Gherman, relevă noi.md. Totodată Shenenberger a precizat că Elveţia va spijini actualul guvern de la Chişinău, în procesul de modernizare a ţării noastre.

Cinema drive-in în Ciocana

Ieri, în sectorul Ciocana a fost redeschis singurul cinematograf în aer liber din ţară, relevă Protv.md. Cu o capacitate de 40 de locuri, cinematograful drive-in are un ecran digital amenajat pe peretele unei clădiri, pe care sunt proiectate filmele. Sunetul e redat prin frecvenţe radio, astfel încât să poată fi recepţionat de vizitatori în sistemul audio al fiecărei maşini.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte