Revista presei: Campanie electorală sub clinchetul clopoţeilor de la „Ultimul sunet”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă ultimele evenimente din domeniul electoral, presa de la Chişinău relatează şi despre evoluţiile din cel mai mare dosar de corupţie din medicină şi despre rezultatele în combaterea contrabandei cu ţigări.

Ultimul sunet împreună cu demnitarii de stat titrează portalul Arena. Astfel pe lângă profesori, elevi, părinți la unele școli din Republica Moldova vor participa și demnitari de stat. Arena oferă şi unde vor fi prezenţi demnitarii.

Publika continuă să monitorizeze evoluţiile din cel mai mare dosar de corupţie din medicinăîn care se atestă o răsturnare de situaţie. Astfel procurorii Anticorupţie l-au scos de sub învinuire pe fostul viceministru al Sănătăţii, Boris Golovin, acuzat că a acceptat efectuarea unei tranzacţii ilegale cu instalaţii de diagnosticare, prejudiciind statul cu aproape 20 de milioane de lei. Dosarul urma să fie deferit justiţiei, însă procurorii l-au întors la Anticorupţie pentru noi investigaţii. Din lipsă de probe, Boris Golovin a fost retras de pe lista bănuiţilor.

Cu toate acestea, Procuratura şi Centrul Anticorupţie se contrazic pe marginea anchetei. Procurorii declară că au cerut noi probe împotriva unor funcţionari corupţi din Ministerul Sănătăţii, iar ofiţerii de la Anticorupţie spun că există doar o menţiune de a reexamina dosarul.

Boris Golovin, viceministru în guvernul Greceanâi, a coordonat în 2007 cumpărarea a 8 instalaţii digitale de radiodiagnostic pentru spitale, în valoare de 35 de milioane de lei. Mai târziu, s-a constatat că acestea nu au toţi parametrii necesari. Golovin a respins acuzaţiile şi a declarat că este un dosar politic.

Prime TV susţine că vama a înregistrat rezultate surprinzătoare. Într-un singur an, contrabanda cu ţigări la hotarul moldo-român a scăzut cu peste 14 la sută, afirmă directorul Serviciului Vamal. Potrivit lui Tudor Baliţchi.

Rezultatele sunt o consecinţă a sporirii măsurilor de securitate la vama română. Autorităţile modoveneşti afirmă însă că nici ele nu bat pasul pe loc. Potrivit Sericului Vamal instituţia a primit recent 20 de mii de euro din partea unui mare producător de ţigarete, pentru achiziţionarea unui echipament special, menit să depisteze tentativele de contrabandă. Totodată, patru echipe canine sunt antrenate special pentru detectarea articolelor din tutun.

Mai multe pentru tine:
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani