Reduşi la imobilizare cu ajutorul statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pante de acces în edificii comerciale şi sociale. FOTO: www.motivatie.md

În Republica Moldova, accesul în edificiile publice sau private este restricţionat pentru persoanele cu nevoi speciale. Acestea se confruntă cu dificultăţi chiar dacă legislaţia interzice darea în exploatare a obiectivelor de infrastructură socială fără a avea pistă necesară persoanelor cu mobilitate redusă.

Directorul executiv al Coaliţiei Nediscriminare din Republica Moldova, Iurie Arian, susţine că din anul 2012 ţara noastră are cadrul legislativ favorabil de a exclude orice impediment, astfel ca persoanele cu mobilitate redusă să poată intra în edificii, săli de conferinţe, veceu etc.

Cadrul legal, ineficient

Inspecţia de Stat în Construcţii (ISC) este instituţia competentă de care depinde darea în exploatare a construcţiilor. „ISC are foarte puţine pârghii de influenţă şi control asupra edificiilor, deoarece autorităţile locale eliberează certificatele de urbanism fără a îndelini toate prevederile legii. În acelaşi timp, arhitecţii susţin că toţi trebuie să respecte accesibilitatea, dar în cadrul ISC a fost găsit doar un singur dosar din zece ce îndeplinea acestă prevedere. Verificatorul de proiect avizează instituţiile sociale ca fiind bune, însă acesta nu are elementul pentru persoanele cu nevoi speciale. Noi am luat în calcul doar clădirile noi, construite în ultimii trei ani”, spune Iurie Arian.

Antreprenorii, iresponsabili

Potrivit datelor statistice furnizate de ISC, anual se dau în exploatare 3000 de obiective, dintre care 25 % constituie casele particulare (850), iar 72 % sunt edificiile social-comerciale care pot fi utilizate de persoanele cu mobilitate redusă. În perioada 2010-2015, au fost eliberate 6511 de certificate de urbanism, dintre care aproape o treime au fost pentru obiective cu menire social-culturală. Într-un răspuns semnat de şeful ISC, Ghenadie Sajin, către Coaliţia Nediscriminare, se menţionează că în aproape 90 % din cazuri cel care emite certificatele de urbanism nu solicită de la investitor respectarea cerinţelor de accesibilitate. În ultimii cinci ani, ISC a efectuat 1911 controale la etapa de execuţie a obiectelor, unde au fost depistate 471 încălcări ale cerinţelor normative privind accesul persoanelor cu dizabilităţi. Inspectorii au întocmit acte de stopare a construcţiilor până la înlăturarea încălcărilor depistate. O problemă dificilă identificată de ISC este schimbarea destinaţiei imobiliare în obiective sociale (cafenea, magazin, frizerie, farmacie, oficii etc), care din start nu prevăd accesul necesar.

Pârghii de influenţă şi control pentru ISC

Coaliţia de Nediscriminare propune unele modificări la Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali. Aceasta face referire la Convenţia privind Drepturile Omului care prevede respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Coaliţia propune ca în pachetul de acte pentru înregistrarea unei persoane juridice să fie şi avizul Inspecţiei de Stat în Construcţie privind corespunderea sediilor, filialelor şi reprezentanţelor acestora cu normativele naţionale de construcţie. Totodată, persoanelor juridice care nu prezintă avizul respectiv să le fie interzisă înregistrarea companiei. 

De asemenea, experţii cred că legea trebuie completată cu un articol ce prevede suspendarea activităţii persoanei juridice la cererea ISC dacă aceasta nu întreprinde măsuri concrete în vederea adaptării rezonabile la necesităţile persoanelor cu nevoi speciale, cum ar fi căi de acces, WC, uşi şi ascensoare largi, gresie şi faianţă nealunecoase. Compania va putea să-şi reia activitatea doar dacă se va conforma cerinţelor şi ISC va elibera un aviz de confirmare a îndeplinirii lucrărilor.

Modificările legislative pot fi examinate în Parlament

Contactat de ziarul Adevărul Moldova, preşedintele Comisiei parlamentare pentru drepturile omului şi relaţii interetnice din Parlamentul Republicii Moldova, deputatul Vladimir Ţurcanu, consideră că modificările propuse de societatea civilă sunt bune, însă nu toate. „Un aviz prealabil la dosarul de înregistrare a firmei, pe lângă certificatul de urbanism, este binevenit”, ne-a spus parlamentarul. Referitor la calea de acces în edificiu, Ţurcanu crede că „problema poate fi rezolvată foarte repede”, pe când celelalte cerinţe - ascensoare şi uşi largi, WC şi podea nealunecoasă - „sunt mai dificil de implementat”, motiv pentru care le consideră nerezonabile. Vladimir Ţurcanu mai menţionează că grupul de lucru al proiectului de lege se poate adresa direct la Comisia parlamentară pentru consultare şi examinare.

În Republica Moldova sunt înregistrate aproximativ 184.000 de persoane cu nevoi speciale. Secţiile de paşapoarte din sectoarele Ciocana şi Botanica din Capitala sunt instiuţiile care îndeplinesc condiţiile necesare pentru persoanele cu mobilitate redusă. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani