Reacţia Procuraturii la denunţul depus de Andrei Năstase în care solicită ca Igor Dodon să fie tras la răspundere penală pentru îmbogăţire ilicită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procuratura Generală a anunţat că, potrivit legislaţiei în vigoare, instituţia nu are competenţe în domeniul supravegherii generale şi control, respectivele atribuţii fiind puse în sarcina altor organe specializate.

Prin urmare, Procuratura a comunicat că denunţul depus de liderul PPDA, Andrei Năstase, ca de altfel toate sesizările de acest gen sunt transmise pentru examinare, conform competenţei, către Autoritatea Naţională de Integritate (ANI), singura instituţie responsabilă de realizarea controlului averii şi al intereselor personale şi respectare a regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităţilor şi al restricţiilor.

„În cazul în care, în rezultatul examinării denunţului, ANI va constata abateri de la lege, materialele vor fi transmise Procuraturii sau, după caz, Serviciului Fiscal de Stat pentru dispunerea măsurilor legale în consecinţă”, se spune într-un comunicat de presă emis de Procuratura Generală.

Amintim că, pe 20 ianurie, Andrei Năstase a depus la Procuratura Generală un denunţ, semnat de 2000 de persoane, prin care solicită urmărirea penală a preşedintelui Igor Dodon pentru fapte de corupţie şi îmbogăţire ilicită, ca rezultat a unei investigaţii jurnalistice în care era indicat că Igor Dodon, în ultimii zece ani, ar fi mers îmăreună cu familia în mai multe vacanţe de lux, precum Insulele Maldive. Igor Dodon a confirmat că a fost în acele vacanţe, însă a declarat că sumele de bani pe care le-a cheltuit sunt mai mici decât cele prezentate de către jurnalişti şi că acestea s-ar încadra în sumele pe care le-a menţionat şi în declaraţiile sale de avere de-a lungul anilor.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet