Reacţia Procuraturii Generale la solicitarea deputatului Inga Grigoriu privind suspendarea lui Stoianoglo din funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorul general Alexandru Stoianolgo

Procuratura Generală a reacţionat la iniţiativa deputatului Platformei DA Inga Grigoriu, care a cerut Consiliului Superior al Procurorilor suspendarea din funcţie a procurorului general, ca urmare a unei investigaţii jurnalistice în care ar fi vizată familia lui Alexandru Stoianoglo.

În cadrul efectuării urmăririi penale pe dosarul privind ”amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală”, PCCOCS a luat în examinare şi sesizarea deputatului Inga Grigoriu, care după formă şi conţinutul ei se referă la circumstanţele subiectului cauzei penale în derulare.

În concret, printr-o sesizare înaintată recent, deputatul Inga Grigoriu cere preşedintelui Consiliului Superior al Procurorilor să-l suspende pe procurorul general din funcţie şi să desemneze un procuror care să-l cerceteze penal.

Deputatul îşi întemeiază cerinţele printr-o pseudo-investigaţie jurnalistică, publicată recent pe un portal din Ucraina, în care se operează cu date false pentru a acredita ideea că familia procurorului general ar avea tangenţe cu anumite companii afiliate lui Veaceslav Platon.

Procuratura precizează „că pretinsele investigaţii jurnalistice fac deja obiectul unei cauze penale instrumentate de PCCOCS sub aspectul amestecului în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală, în interesele unei organizaţii criminale, detalii pe marginea dosarului fiind disponibile în comunicatul din 9 aprilie 2021.

„Ţinem să atragem atenţia publicului asupra intensităţii şi cercului de persoane cointeresate în denigrarea şi înlăturarea conducerii Procuraturii Generale, precum şi în compromiterea anchetei pe dosarele de rezonanţă. Or, având grave carenţe în materie de cunoaştere a dreptului şi a normelor procesual-penale, deputatul Grigoriu îşi asumă acţiuni, din care se poate deduce că fie acţionează din necunoaştere, fie este consiliată şi ghidată de persoane care reprezintă anumite grupuri de interese şi categoric nu-şi doresc evoluţia anchetelor într-un format necontrolat de ei. Înţelegem îngrijorările acelor forţe care altădată controlau tot ce se denumea ”justiţie” şi care astăzi s-au pomenit într-un vid informaţional total – situaţie care îi sperie şi îi deranjează în cel mai direct mod, făcându-i să acţioneze nechibzuit şi să comită greşeli.”, se spune într-un comunicat al Procuraturii.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări