Raport: Posturile TV ale lui Plahotniuc l-au prezentat pe Igor Dodon mai mult în context pozitiv şi neutru, iar pe Maia Sandu mai mult într-o lumină negativă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă

Asociaţia Presei Independente şi Centrul pentru Jurnalism Independent a publicat joi, 10 noiembrie, cel de-al şaselea raport de monitorizare a presei pe timpul campaniei electorale. Experţii media au ajuns la concluzia că posturile TV ce aparţin lui Vlad Plahotniuc l-au reflectat pe Igor Dodon într-o conotaţie neutră sau pozitivă, iar Jurnal TV l-a arătat într-un context negativ, în timp ce pe Maia Sandu în unul pozitiv.

Preşedinta CJI, Nadine Gogu, a declarat că la cele 12 posturi TV monitorizate Igor Dodon a fost cel mai favorizat din punctul de vedere al contextului apariţiilor. Acesta a apărut de 116 ori în lumină pozitivă şi de 80 de ori în lumină negativă. Maia Sandu a fost mai mult defavorizată şi a apărut în lumină negativă în 146 de materiale, iar în lumină pozitivă în 103 materiale.

În perioada de referinţă, la posturile private cu acoperire naţională Prime TV, Canal 2, Canal 3 şi Publika TV a fost constatată reducerea evidentă a numărului de materiale cu caracter electoral, iar o explicaţie ar fi retragere candidatului Marian Lupu din cursa electorală. Materialele care au vizat concurenţii electorali rămaşi în cursă au pus-o în lumină negativă mai mult pe Maia Sandu, pe când Igor Dodon a fost reflectat mai mult în context neutru şi pozitiv.

Şi la posturile de televiziune NTV Moldova şi Accent TV, situaţia a fost la fel. În acelaşi timp, Jurnal TV a favorizat-o masiv pe Maia Sandu şi l-a defavorizat pe Igor Dodon. Comportament relativ echilibrat au avut radiodifuzorii Moldova 1 şi TV7.

Directorul executiv al API, Petru Macovei, a spus că cele 12 portaluri web monitorizate au publicat un număr record de ştiri în comparaţie cu perioada precedentă de monitorizare, inclusiv un număr considerabil de ştiri în ziua desfăşurării primului tur al alegerilor prezidenţiale. În total pe site-uri au fost publicate 958 de ştiri simple sau detaliate, ceea ce a constituit 95,9% din materialele relevante, 32 de comentarii, editoriale sau alte articole de opinie 3,2%. Portalul agora.md a devenit lider printre portaluri după numărul de articole cu caracter politic şi electoral, 168 la număr, şi a devansat astfel portalul jurnal.md, care în săptămâna de monitorizare a publicat 166 de materiale. Declaraţiile concurenţilor electorali şi mersul procesului electoral au fost temele prioritare pentru portalurile monitorizate.

Petru Macovei a subliniat că per total pe cele 12 portaluri monitorizate, candidatul Igor Dodon a fost prezentat de trei ori mai des în context negativ. Candidata Maia Sandu a fost prezentată atât în context pozitiv, cât şi negativ, dar au predominat cazurile de favorizare editorială.

Acesta a adăugat că cele patru ziare monitorizate au publicat în perioada de raport, cumulativ, 40 de articole care au vizat direct sau indirect alegerile prezidenţiale, ceea ce este de două ori mai puţin faţă de perioada precedentă de monitorizare. Ziarul Panorama nu a apărut în săptămâna după primul tur al alegerilor. Cele mai multe materiale relevante au apărut în săptămânalul Timpul şi cotidianul KP v Moldove, urmate de Săptămâna. Opiniile au continuat să prevaleze în faţa ştirilor, astfel spaţiul alocat diverselor comentarii, editoriale şi alte opinii a fost de trei ori mai mare decât spaţiul pentru ştiri. Ziarul cu cea mai mare disproporţie dintre volumul opiniilor şi al ştirilor rămâne KP v Moldove.

Monitorizarea CJI/API are loc în cadrul proiectului finanţat de National Endowment for Democracy (SUA) şi Consiliul Europei.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul