Raport: Manipularea în presa de la Chişinău se menţine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tendinţele de manipulare în presă se menţin prin prezentarea selectivă a faptelor sau distorsionarea mesajelor surselor, care este cea mai gravă lipsă de respect faţă de public, susţine Viorica Zaharia, care a monitorizat 11 instituţii media în perioada lunilor aprilie-mai la iniţiativa Centrului pentru Jurnalism Independent.

Într-o conferinţă de presă la IPN, Viorica Zaharia a spus că instituţiile media monitorizate au dat dovadă de părtinire la scrierea ştirilor, exprimându-şi în text sprijinul faţă de un partid sau altul şi au exagerat faptele.

Principalele subiecte monitorizate în perioada 1 aprilie 2017 - 1 iunie 2017 au fost: Condamnarea lui Veaceslav Platon la 18 ani de închisoare (20 aprilie); Părăsirea majorităţii parlamentare de către deputatul liberal Lilian Carp (28 aprilie); Adoptarea, în prima lectură, a proiectelor de modificare a sistemului electoral (5 mai) şi Marşul solidarităţii „Fără frică!” (21 mai). Datele monitorizării arată că o serie de materiale jurnalistice au fost realizate cu abateri de la normele deontologice şi cu folosirea elementelor de manipulare informaţională. A fost constatată prezentarea selectivă a faptelor la Publika TV, Prime TV, Accent TV, Sputnik.md (în ştirile despre condamnarea lui Veaceslav Platon; ieşirea lui Lilian Carp din majoritatea parlamentară; adoptarea proiectelor de modificare a sistemului electoral). Trunchierea declaraţiilor sursei şi scoaterea din context a fost atestată la Accent TV (în ştirea despre ieşirea lui Lilian Carp din majoritatea parlamentară).

De asemenea, a fost prezentă distorsionarea mesajului citat prin interpretare sau prin scoatere din context la Prime TV, Publika TV, Accent TV (în ştirile despre condamnarea lui Veaceslav Platon; ieşirea lui Lilian Carp din majoritatea parlamentară). Afirmaţii/informaţii false s-au găsit la Publika TV şi Prime TV (în ştirea despre condamnarea lui Veaceslav Platon).  Amestec dintre adevăr şi minciună: Sputnik.md, Publika TV (în ştirea despre ieşirea lui Lilian Carp din majoritatea parlamentară).

Viorica Zaharia a menţionat că posturile Publika TV şi Prime TV în subiectele politice au favorizat Partidul Democrat. Accent TV face propagandă în favoarea Partidului Socialiştilor. Experta a mai spus că unele redacţii încalcă atât Codul Audiovizualului, care interzice deformarea sensului realităţii prin tertipuri de montaj, comentarii, mod de formulare sau titluri, cât şi Codul Deontologic, în partea ce se referă la echilibru şi acurateţe. Alte instituţii media decât cele menţionate au reflectat subiectele monitorizate fără abateri semnificative de la normele deontologice sau, în funcţie de specificul lor şi aria de acoperire, nu au inclus aceste subiecte în ştiri.

Centrul pentru Jurnalism Independent recomandă instituţiilor media şi jurnaliştilor în particular să renunţe la practica selectării faptelor reflectate în ştiri în funcţie de interesele proprietarilor. De asemenea sunt chemaţi să informeze publicul echidistant şi neutru şi să nu protejeze sau să promoveze imaginea unui partid sau lider politic.

Membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului li se recomandă să urmărească programele de ştiri TV produse în Republica Moldova şi să se autosesizeze pentru a penaliza falsurile şi alte acţiuni manipulatoare ale jurnaliştilor, care constituie încălcări ale Codului Audiovizualului. Totodată, consumatorii de presă sunt îndemnaţi să se informeze din mai multe surse media.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG