Promo-LEX: Situaţia şcolilor cu predare în grafia latină din stânga Nistrului rămâne critică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încălcarea dreptului la educaţie pentru elevii celor opt şcoli cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană a devenit o normă din partea administraţiei din stânga Nistrului. Este constarea asociaţiei Promo-LEX, care a monitorizat cum s-au desfăşurat în regiunea transnistreană manifestaţiile festive dedicate începerii noului an şcolar, transmite IPN.

Potrivit Promo-LEX, şi în acest an unii directori de şcoli au fost preîntâmpinaţi din timp la telefon despre interzicerea intonării imnului de stat şi arborării drapelului Republicii Moldova. „Prin prezenţa lor la evenimentele de deschidere a noului an şcolar, reprezentanţii miliţiei transnistrene continuă să intimideze elevii şi profesorii. În acest an, ei au putut fi observaţi la gimnaziul din satul Corjova, la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol, dar şi la gimnaziul din satul Roghi”, se spune într-un comunicat de presă al asociaţiei.

Promo-LEX precizează că la Gimnaziul din Roghi s-au deplasat un număr mai mare de miliţieni, comparativ cu anii precedenţi, în preajma instituţiei au fost observate trei autovehicule şi aproape zece reprezentanţi ai miliţiei. Potrivit asociaţiei, situaţia şcolilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană rămâne una foarte critică.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani