Promisiunea ministrei Sănătăţii de la Chişinău: Preţurile la medicamente se vor micşora, iar salariile medicilor se vor majora

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Europa Liberă

În cel mult o lună şi jumătate va fi elaborată o nouă metodologie de circulaţie a medicamentelor care va duce la scăderea preţurilor la acestea. Declaraţia aparţine ministrei Sănătăţii, Ala Nemerenco. Ministra spune că îşi doreşte medicamente accesibile pentru populaţie şi a declarat că va pune accent pe verificarea acordării medicamentelor compensate, transmite IPN.

Ala Nemerenco spune că medicamentele nu pot deveni ieftine de tot. Depinde de care medicamente sunt – originale sau generice. „Noi vrem să ne concentrăm atenţia şi asupra medicamentelor compensate. Dar foarte importantă este să se atingă un nivel ridicat de accesibilitate a medicamentelor”, a notat ministra în cadrul emisiunii „O nas” de la Jurnal TV. Potrivit ei, în Republica Moldova medicamentele sunt foarte scumpe.

Ministra spune că planifică în curând să organizeze o conferinţă de presă în cadrul căreia să anunţe oficial măsurile legate de ieftinirea medicamentelor. „Noi trebuie să ieşim în faţa oamenilor şi să le explicăm ce a fost, ce este în prezent şi ce le propunem”, a afirmat Ala Nemerenco.

Ministra susţine că trebuie să fie aprobată o listă a medicamentelor de bază, care trebuie să fie şi cele mai accesibile pentru populaţie. În plus, trebuie revizuit mecanismul de compensare a medicamentelor. „La fel, este un mecanism straniu. A fost făcută o analiză şi s-a constatat că nu se compensează cum trebuie. Aceasta este o cale foarte mare spre corupţie. Actualmente nu pot fi verificate rapoartele despre cine primeşte medicamente compensate, cum le raportează, cum sunt plătite. Nu există un sistem informaţional”, a continuat Ala Nemerenco.

De asemenea, ministra a menţionat că vor avea loc majorări de salarii în domeniul medicinei, însă acest lucru nu poate avea loc înainte să fie aprobat bugetul pentru anul viitor.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%