Procuratura Generală s-a adresat structurilor internaţionale. Care este motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Procuratura Generală s-a adresat structurilor internaţionale să analizeze în ce măsură modificările legislative propuse de Parlamentul R. Moldova, care se referă la procedurile de tragere la răspundere disciplinară şi la evaluarea performanţelor Procurorului General, precum şi la modificarea componenţei Consiliului Superior al Procurorilor, corespund standardelor europene de specialitate, transmite IPN.

PG a intervenit către forurile internationale, cu adresarea să fie exprimată poziţia cu privire la inadmisibilitatea presiunilor politice în raport cu instituţia. Totodată, Procuratura Generală solicită structurilor internationale să se expună la subiectul independenţei procurorilor din Republica Moldova, în raport cu modificările legislative operate la Legea cu privire la Procuratură, vizând procedura disciplinară şi evaluarea Procurorului General, precum şi schimbarea componenţei CSP.

Procuratura Generală mai cere organizaţiilor internationale să-şi exprime poziţia privind lipsa de justificări pentru urgenţa modificărilor substanţiale, ce reconfigurează coordonatele mandatului de Procuror General, dar şi vizavi de necesitatea solicitării opiniilor forurilor de specialitate – Comisia de la Veneţia, Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni, anterior adoptării acestor modificări în redacţie finală.

În acelaşi timp, este cerută şi opinia vizavi de afectarea independenţei instituţiei prin obligarea Procurorului General de a raporta autorităţilor politice pe cauze penale concrete, a primi aprecieri şi recomandări în legătură cu investigaţiile penale pendinte pe cauze individuale. „Or, în limitele colaborării constituţionale, Procurorul General poate interveni, alături de alte instituţii din domeniul justiţiei, doar pentru prezentarea punctelor de vedere, a opiniilor privind probleme de drept, politici penale sau măsuri de prevenire a fenomenelor infracţionale, bazate pe analize de specialitate, astfel încât să fie formulate, prin consens, propuneri şi recomandări”, se arată în comunicatul PG.

Procuratura Generală optează pentru ca toate reformele, inclusiv mecanismul de evaluare, să se realizeze într-un cadru strict de legalitate, cu asigurarea principiului separării puterilor în stat, bazat pe un dialog corect şi respect reciproc, astfel încât societatea să aibă încredere că toate măsurile întreprinse au obiective de bună-credinţă.

Potrivit PG, proiectul de lege votat în prima lectură de Parlament a fost elaborat într-un regim de urgenţă nejustificată, creând percepţia că este urmărit scopul instituirii unui control politic asupra activităţii sistemului Procuraturii şi că miza adevărată din spatele promovării mecanismului de evaluare constă în demiterea Procurorului General în exerciţiu.

Parlamentul a votat la 13 august un proiect de modificare a Legii cu privire la Procuratură, care prevede posibilitatea de evaluare a performanţei procurorului general de către o comisie specială şi demiterea acestuia în cazul constatării lipsei de rezultate în activitate. Tot la 13 august, legislativul a votat pentru o metodologie modificată de alegere şi numire a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi Consiliului Superior al Procurorilor.

Vineri, 20 august, Parlamentul a dat notă nesatisfăcătoare activităţii Procuraturii Generale şi Centrului Naţional Anticorupţie în ceea ce priveşte recuperarea mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar. Proiectul de hotărâre a fost propus de Comisia juridică, numiri şi imunităţi, după analiza informaţiilor în scris prezentate de Procuratura Generală, şi a fost votat de majoritatea parlamentară. Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, nu s-a prezentat la şedinţa Parlamentului din 20 august, în care urmau să aibă loc audieri parlamentare privind progresul acţiunilor în procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar. Deputaţilor le-a fost trimisă o notă informativă.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare