Primul dentist privat din Republica Moldova repară zâmbete la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cei 16 ani de când a plecat de pe meleagurile natale, Teodor Leahu a devenit unul dintre cei mai bine cotaţi stomatologi din Constanţa: tratează zeci de pacienţi în cele trei cabinete pe care le are şi a creat o comunitate de medici basarabeni de pe litoralul românesc.

 Dacă te dor dinţii în timp ce-ţi petreci vacanţa în Constanţa şi nu mai rabzi până treci înapoi Prutul, urcă-te într-un taxi şi spune-i şoferului să te ducă „la moldoveni“. Te va opri peste drum de Delfinariu, în faţa unui cabinet stomatologic cu ferestre albe, arcuite şi jaluzele albastre. Acolo găseşti clinica medicului Teodor Leahu, un stomatolog din Băcioi, care de 16 ani pune dinţi şi zâmbete noi tuturor pacienţilor care-i trec pragul.

S-a mutat la malul Mării Negre din vara lui 1997, cu banii strânşi din activitatea medicală şi după ce, timp de mai mulţi ani, vânduse tractoare ruseşti în România.

„În 1987 a intrat în vigoare legea întreprinderilor particulare şi am fost primul stomatolog privat din Moldova. Am plecat zece ani mai târziu, din cauza politicii. Eram de dreapta. Ajunsesem consilier raional în Ialoveni. La un moment dat mi s-a recomandat să stau liniştit, fiindcă i-am încurcat mult pe comunişti. N-am putut răbda şi m-am mutat peste Prut, cu familia“, povesteşte medicul în vârstă de 63 de ani. 

Intenţiona să se mute în Piteşti, la nişte rude, însă s-a răzgândit pe ultima sută de metri. „Aveam nişte prieteni pictori în Constanţa, care, în vara lui 1997, m-au convins să vin pe malul Mării Negre. Cel mai puternic argument a fost că dacă aş fi mers în Piteşti nu m-ar fi vizitat nimeni. Aşa, îmi vin periodic prietenii şi rudele, care mă găsesc foarte uşor“, ne spune glumind el.

Primele luni a lucrat la negru

Începutul în Constanţa i-a fost anevoios. Şi asta fiindcă, deşi avea cetăţenia română şi diplomele de studii moldoveneşti echivalate la Bucureşti, a primit cu întârziere avizul de liberă practică necesar pentru a profesa ca medic. Astfel, a lucrat ilegal preţ de câteva luni în cabinetul unui dentist începător. 

„Pe 12 ianuarie 1998 mi-am deschis primul cabinet din Constanţa, după ce am primit avizul. Jumătate de an am numărat câinii pe stradă. Dacă nu te ştie pacientul, nu-ţi intră în cabinet. În iulie, în loc dinţi simpli, le-am pus pacienţilor dinţi din porţelan. Le spuneam că tehnicienii au greşit materialul şi le luam bani mai puţini. Apoi fiecare pacient începuse să-şi aducă ba vărul, ba cumnatul sau mătuşa. Acum, şi dacă aş avea patru mâini, tot nu mi-aş putea trata singur toţi pacienţii“, afirmă specialistul.

Facilităţi doar pentru moldoveni

Chiar dacă turismul medical e în floare prin cabinetele stomatologice din Chişinău, doctorul Leahu susţine că n-are de gând să se întoarcă în ţara natală. „Aici am programaţi pacienţi din Italia, din Lituania şi din Germania. Din Moldova îmi vin pe an câte 10-15 pacienţi, pe care i-am mai tratat. Le asigur transport, cazare, tot“, a mai spus dentistul.

Ne-a destăinuit că trei dintre cei cinci medici din clinica lui sunt basarabeni cu care lucrează de vreo opt ani. „Am colaborat mai uşor cu colegii de la Chişinău, fiindcă avem aceeaşi mentalitate. Ulterior am luat şi specialişti locali. În total, suntem peste 20 de medici stomatologi moldoveni şi constănţeni cu care mergem la conferinţe. Mulţi au plecat la Târgovişte, în Galaţi, în Brăila sau prin Bucureşti“, a adăugat el.

Ajutat de fiică

Unul dintre basarabenii veniţi în Constanţa să le repare dinţii pacienţilor este şi fiica lui, Mihaela, de 28 de ani.

„N-am avut de ales fiindcă am crescut în mediul medical. Tata e stomatolog, iar mama e pediatru. Când eram mică mai veneau pacienţi acasă cu tot felul de urgenţe şi m-am obişnuit. Am absolvit Stomatologia în 2009, iar de-atunci lucrez în cabinetul familiei“, spune tânăra, înainte de a lua în primire o pacientă.

„Dacă vă dau pe mâna oricărui doctor din cabinetul meu, am toată încrederea că vă va trata ca şi mine. Au venit toţi de pe băncile facultăţii, cu viziuni. Pe parcurs au acumulat şi practica necesară“, a completat, mândru, stomatologul.

“La început, în loc de dinţi simpli, le-am pus pacienţilor dinţi din porţelan. Le spuneam că tehnicienii au greşit materialul şi le luam bani mai puţini. Aşa au început să vină pacienţii. ” Teodor Leahu, medic stomatolog
Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”