Prima întrevedere dintre noul ministru de Externe de la Chişinău şi ambasadorul Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicu Popescu şi Oleg Vasneţov

Ministrul de Externe, Nicu Popescu, a avut prima întrevedere cu ambasadorul Rusiei în R. Moldova, Oleg Vasneţov. Întâlnirea s-a petrecut luni, 9 agust, la trei zile de la învestirea în funcţie a noului Guvern.

„Am efectuat un schimb de opinii privind principalele priorităţile pe plan bilateral. În context, am reiterat intenţia noului Guvern de la Chişinău de a promova un dialog constructiv şi reciproc avantajos cu Federaţia Rusă”, a scris Nicu Popescu pe Facebook.

Tot pe 9 august, Nicu Popescu a discutat şi cu ambasadorul României, Daniel Ioniţă, despre modalităţile de consolidare a cooperării bilaterale, aprofundarea şi extinderea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova şi dezvoltarea în continuare a relaţiilor speciale privilegiate moldo-române. În context, oficialii s-au referit şi la pregătirile în timpul apropiat a unei vizite de lucru la Bucureşti.

Popescu a remarcat că realizarea proiectelor în domeniul infrastructurii energetice, transportului şi comunicaţiilor, avansarea iniţiativelor comune în sfera socială, culturală şi educaţională sunt esenţiale în promovarea unei politici externe active cu România în contextul marcării, anul acesta, a 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice.

Mai multe pentru tine:
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri