Prim-ministrul Cioloş: România va asigura cooperarea Republicii Moldova cu NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacian Cioloş, prim-ministrul României. FOTO Arhivă

Prim-ministrul României, Dacian Cioloş, a declarat la întrevederea cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că România şi Republica Moldova cooperează şi în domeniul militar. Cioloş a menţionat, de asemenea, că NATO îşi doreşte această cooperare cu ţările din zona estică ce vor acest lucru, transmite IPN.

„E vorba de această cooperare şi vreau să subliniez, nu împotriva cuiva, nu împotriva Rusiei. România, ca stat membru al UE şi ca vechi partener al Rusiei, îşi doreşte o cooperare, o colaborare cu Rusia, dar, în acelaşi timp, este important să ne şi asigurăm securitatea în această zonă, care, după cum vedem, în aceşti ultimi ani, este atât de încercată. Deci, din acest punct de vedere, angajamentele pe care România le are în cadrul NATO merg în această direcţie, de apărare şi nu ofensivă împotriva cuiva. Şi, în acelaşi spirit, vrem să dezvoltăm şi cooperarea cu vecinii noştri, inclusiv cu Republica Moldova”, a menţionat premierul român.

Jens Stoltenberg a subliniat, la rândul său, că România este un membru foarte apreciat al alianţei, care contribuie în mod activ la misiunile NATO din Afganistan şi Kosovo, la securitatea Mării Negre şi îşi oferă susţinerea pentru Republica Moldova, Georgia şi Ucraina în ceea ce priveşte construcţia capacităţilor de apărare. „În ceea ce priveşte răspunsul privind criza refugiaţilor, cu ameninţările hibride, şi în susţinerea ţărilor cum ar fi Moldova, Ucraina şi Georgia, o alianţă puternică este, de asemenea, baza esenţială pentru un dialog mai eficace cu Rusia”, a spus secretarul general NATO.

Cei doi oficiali au discutat despre politica de vecinătate, care pentru România este o prioritate, subliniind implicarea pe care Bucureştiul o are pentru a sprijini Republica Moldova.

Mai multe pentru tine:
27 octombrie, ziua în care, în 1916, s-a încheiat cea de-a doua bătălie de la Oituz. Victoria importantă a trupelor române
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ipotezele șocante privind craniile bizare de la capătul lumii. Un expert crede că este vorba despre altă specie
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia