Președintele Curții Constituționale: „Instanţele economice oricum vor fi lichidate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Tănase este preşedintele Curţii Constituţionale

Alexandru Tănase, președintele Curții Constituționale, a spart tăcerea. „Deşi s-a recurs la acrobaţii juridice descalificante din punct de vedere moral şi profesional, pentru a „stoarce" din Curtea Constituţională această „hotărâre", valoarea ei este egală cu zero. Am să explic de ce", scrie fostul ministru al justiției pe blogul său.

„Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legislativă a statului. Niciun truc judiciar, oricât de sofisticat ar fi, nu poate limita dreptul Parlamentului de a decide asupra organizării judecătoreşti, în conformitate cu voinţa sa şi mandatul popular pe care îl deţine acesta. Dacă puterea politică din Republica Moldova va decide, instanţele economice oricum nu vor exista. Oricât nu s-ar încerca, este imposibil de a explica (nu mai zic justifica) o hotărâre a Curţii Constituţionale prin care Republica Moldova este obligată să aibă instanţe economice", explică Alexandru Tănase.

Președintele curții Constituționale mai scrie pe blogul său că legea declarată joi neconstituţională conţinea un mecanism complex de transfer al competențelor instanţelor specializate către cele de drept comun, care a durat șase luni.

Curtea Constituțională: Instanțele economice, lichidate ilegal. Alexandru Tănase: „Nu comentez circul"

Ministrul Justiției: „Cei care au făcut investiţii financiare în decizia Curții Constituționale nu vor reuşi să obţină dividende"

„Declararea acestei legi ca fiind neconstituţională, dacă nu se va interveni urgent, riscă să creeze un adevărat haos. Nimeni nu ştie potrivit cărei norme legale şi procedurale va avea loc revenirea dosarelor din toate instanţele din ţară în cele două instanţe re-infiinţate. Ce se va întâmpla cu dosarele care se află în ultima fază de examinare? Ce se va întâmpla cu hotărârile irevocabile care au fost pronunţate după 21 iulie 2011? Cum vor gestiona cele două instanţe miile de dosare care au fost judecate în toată ţara în ultimele 6 luni şi care peste noapte vor reveni la vechea competenţă?", se întreabă Tănase.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi