POVEȘTI DE CHIȘINĂU Cum erau pedepsiți bandiţii celebri de pe uliţele de altădată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grigore Cotovschi nu prăduia niciodată singur, prin împrejurimile Chișinăului

Tubultoc, Ursu, Cârjalul și Cotovschi au fost, pentru un secol și jumătate, capii lumii interlope din capitala guberniei basarabene. Vezi cum erau tratați tâlharii prinși de către autoritățile vremii.

Cunoscut pentru oamenii gospodari din zonă, mai târziu pentru boierii de la începutul secolului al XIX-lea şi elitele culturale de la început de secol XX, Chişinăul n-a fost vreodată un oraş de sfinţi. Bandiţii şi tâlharii au existat dintotdeauna în această zonă. Acţionau cu precădere vara şi toamna, când ştiau că moşierii fie îşi vând animalele în târg, fie agonisesc bani de pe alte bunuri.

„Capii bandelor de tâlhari primeau informaţii cum că un anume conac e bun şi boierul are bani. Sau că a vândut roada şi vitele pentru carne. Astfel, ştiau unde şi când să atace", spune istoricul Iurie Colesnic.

Citește și:

Vezi cum arătau tramvaiele de altădată și cât costă amenajarea liniilor de metrou FOTO & VIDEO

Capitala, de la origini și până în prezent

Citește despre vechiul pavilion cultural dedicat regelui Mihai I al României. Află cum a fost amenajat Dendrariumul! GALERIE FOTO

Boierii aveau pază numeroasă, iar un jaf reuşit făcea mare vâlvă printre chişinăuienii vremii. Primul tâlhar cunoscut în istoria oraşului a fost Tubultoc. Haiducul acţiona prin Chişinău şi în sudul Basarabiei, la început de secol XIX.

„Există o legendă. Datorită renumelui avut, mai multe cete de bandiţi se prezentau ca fiind ale lui Tubultoc. Într-o zi, însuşi Tubultoc a venit spre Chişinău într-o trăsură boierească plină cu bani şi având la dânsul un topor. Când hoţii care i-au prădat căleaşca au văzut cu cine au de-a face, au renunţat să se numească din banda lui", precizează folcloristul Grigore Botezatu.

CUM ERAU PEDEPSIŢI TÂLHARII

Un alt caz celebru a fost cel al banditului Gheorghe Cârjalul. Îl găsim cu numele de Cârjaliu în timpul Revoluţiei din 1821, conduse de Tudor Vladimirescu. Dar aflăm despre el şi în nuvela scrisă de Aleksandr Puşkin în 1834, „Kirjali". Fără fapte vitejeşti în ceata revoluţionarilor şi nici isprăvi banditeşti, altele decât jafuri la drumul mare, Gheorghe Cârjalul a fost condamnat şi spânzurat la Chişinău.

Totuşi, sentinţele pentru bandiţii puşi pe jefuit boieri au evoluat, de-a lungul timpului, de la pedepse corporale, la deportări.

„Chişinăul era un oraş de margine al Imperiului Rus, unde autorităţile nu erau aşa de vigilente. La începutul secolului al XIX-lea, bandiţi precum Ursu şi Tubultoc au fost duşi în piaţa centrală, unde erau biciuiţi în văzul lumii. Ulterior, aceste pedepse s-au mai civilizat. Răufăcătorii erau deja închişi sau exilaţi", spune istoricul Virgil Pâslariuc.

Citește 10 lucruri pe care nu le știai despre bulevardul Ștefan cel Mare din Capitală. Vezi GALERIILE FOTO!

Cum erau dotate primele spitale deschise în secolul al XIX-lea, în Capitală. Vezi GALERIA FOTO!

Probabil cel mai cunoscut bandit „haiducizat" în istoria urbană a fost Grigore Cotovschi, care a ajuns să-i terorizeze pe vechii chişinăuieni încă din 1905. Cotovschi a ajuns în atenţia Poliţiei abia din 1918, cu jafurile asupra băncilor şi a proprietăţilor boiereşti din oraş.

A fost închis la Chişinău, apoi a evadat. Celula în care şi-a ispăşit pedeapsa poartă numărul 6 şi se află la capătul unui hol de la subsolul Izolatorului de Urmărire Penală de pe strada Bernardazzi. Gardienii de aici le arată vizitatorilor unde a stat cel mai mitizat bandit.

Mitizarea hoţilor de odinioară

Ursu, Tubultoc și Cucoș sunt doar trei dintre tâlharii care aveau o reputaţie pozitivă printre oamenii de rând din vechiul Chișinău, prin faptul că îi prădau pe bogaţi și împărţeau banii săracilor. Autorităţile sovietice n-au ratat șansa de a-și populariza „vedetele" certate cu legea, promovându-le drept „eroi".

„Mitizarea aceasta e firească pentru spaţiul balcanic. Propaganda sovietică a încercat să-l transforme pe Cotovschi în «ultimul haiduc», ca o redimensionare de percepţie asupra unui criminal ordinar", spune istoricul Virgil Pâslariuc.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice