„Povestea de succes e sub semnul întrebării“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul legat de omorul de la vânătoare afectează imaginea Republicii Moldova şi pune în pericol abolirea vizelor pentru UE, spun atât oficialii, cât şi experţii.

Incidentul din 23 decembrie, când un tânăr a fost împuşcat la o vânătoare la care au participat mai mulţi demnitari, dar mai ales modul în care instituţiile statului gestionează acest caz afectează imaginea Republicii Moldova, susţine ministrul de Externe, Iurie Leancă. „Vrem ca relaţia noastră cu Uniunea Europeană să se bazeze pe anumite valori. Într-un stat democratic nu ar trebui existe un astfel de tratament din partea unor demnitari şi instituţii. Avem nevoie de mai multe reforme ca să demonstrăm partenerilor noştri că suntem europeni nu doar prin felul cum arătăm, dar şi cum acţionăm“, a spus oficialul.

Anterior, ambasadorul UE în Moldova a dat de înţeles că de modul în care va fi investigat omorul din Pădurea Domnească depinde şi cât de curând scăpăm de vize. „Este un test important dacă instituţiile statului funcţionează într-un mod democratic şi, evident, va fi evaluat atunci cand vom privi la realizările principale pe care noi dorim să le finalizăm, în special tot ce ţine de liberalizarea regimului de vize“, a declarat şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Dirk Schuebel, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

„UE trebuie să pună piciorul în prag“

Analiştii cred că imaginea ţării deja a fost şifonată pentru că acest caz a scos la iveală o serie de probleme despre care se vorbea demult, dar nimeni nu-şi imagina că sunt atât de grave. „Acum UE se întreabă dacă guvernarea este capabilă să implementeze reformele convenite, astfel încât să aducă schimbări pentru cetăţeni şi să combată corupţia“, afirmă Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă.

În opinia expertului, politica externă va fi afectată şi mai mult dacă politicienii se vor lansa în lupte interne, uitând de legi şi reforme. „Istoria de succes este sub semnul întrebării şi pentru cetăţeni. Acum AIE va trebui să-şi recâştige credibilitatea. Va fi nevoie de reforme profunde, care nu trebuie să se limiteze la schimbarea persoanelor implicate în acest trist caz. Instituţiile de drept trebuie să fie libere de orice influenţă politică“, accentuează specialistul.

După părerea publicistului Vitalie Ciobanu, Occidentul ar trebui să facă presiuni asupra guvernanţilor. „UE trebuie să pună piciorul în prag. Oficialii europeni trebuie nu doar să ne laude şi să ne încurajeze, dar şi să condiţioneze: dacă nu faceţi ordine în ţară, nu vedeţi vize sau sistăm finanţarea externă pentru 2013“, sugerează comentatorul. „Aceeaşi responsabilitate o au şi cetăţenii, care trebuie să se manifeste plenar, să spună: «nu mai acceptăm să fim trataţi pe post de vânat, carne de tun, ca voi să vă distraţi trăgând în noi»“, adaugă scriitorul.

Demisia lui Zubco, obligatorie

Potrivit experţilor, singura soluţie în această situaţie este ca Partidul Democrat să-l retragă pe Valeriu Zubco din funcţia de procuror general. În cazul în care acesta va fi demis prin votul comun al comuniştilor şi liberal-democraţilor, există riscul ca Alianţa să se destrame şi să ajungem la alegeri anticipate. „Dacă se vor opune demisiei lui Zubco, democraţii vor fi nevoiţi să treacă în opoziţie şi atunci tăvălugul justiţiei se va întoarce împotriva lor. Nu se poate ieşi din această situaţie fără a ceda“, consideră Vitalie Ciobanu.

Şi Arcadie Barbăroşie, directorul Institutului pentru Politici Publice, crede că demisia lui Valeriu Zubco este obligatorie. „Politicienii trebuie să se închidă cu Biblia în mână sau cu codul etic al judecătorului şi procurorului şi să înţeleagă că trebuie să-l dea jos pe Zubco şi să-i demită pe toţi ceilalţi demnitari de rang înalt care au participat la acel braconaj mafiotic“, spune analistul politic.  „E nevoie şi de o reformatare a Alianţei, să se gândească şi la viitorul său politic, nu doar la interesele oculte ale unor păpuşari“, conchide comentatorul.

Zubco , în concediu plătit

Valeriu Zubco nu s-a autosuspendat din funcţie pe durata anchetei, aşa cum a anunţat Procuratura Generală că ar fi făcut-o la sugestia lui Marian Lupu, ci a plecat în concediu. Pro TV a intrat în posesia ordinului prin care procurorul general şi-a prelungit concediul pentru 15 zile lucrătoare plătite, de pe 14 până pe 31 ianuarie. „Aşa-numita autospuspendare demonstrează că procurorul general este controlat de Partidul Democrat. Zubco nu a făcut-o imediat, dar şi-a aşteptat stăpânul să vină din concediu“, a comentat Arcadie Barbăroşie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi