PLDM propune reintroducerea cotei de validare a alegerilor parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii fracţiunii PLDM propun readucerea în Codul Electoral a prevederii potrivit căreia scrutinul este considerat validat pe circumscripţie, dacă participă cel puţin 1/3 din numărul total de alegători. O iniţiativă legislativă în acest sens a fost înregistrat la secretariatul Parlamentului, transmite IPN.

În nota informativă a proiectului este menţionat faptul că lipsa unei reglementări privind cota de participate de cel puţin 1/3 din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorate la alegerile parlamentare împiedică îndeplinirea unei condiţii esenţiale. Deputaţii susţin că organul suprem legislativ riscă să nu fie reprezentativ şi să nu poată exprima în mod real şi efectiv voinţa cetăţenilor, care constitute premisa unei manifestări autentice democratice a suveranităţi prin intermediul poporului.

Deputaţii amintesc de faptul că prevederile privind participarea unui număr minim de alegatori, ca alegerile sa fie valabile, au fost menţinute în cazul alegerilor locale, al alegerilor pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova şi în cazul referendumurilor. Deputaţii liberal-democraţi constată faptul că principiul majorităţii în situaţia creată conturează o absenţă absurda, mai ales că va fi organizat un singur tur de scrutin. „Putem asista la o inepţie în care un candidat devine deputat În Parlament, fiind ales poate chiar cu un singur vot”, susţin deputaţii PLDM.

„În situaţia în care pentru preşedintele Republica Moldova este stabilită o cotă de participate de minimum 1/3 din numărul de alegatori pentru validitatea alegerilor, iar pentru organul legislativ suprem nu există prevederi similare, apare pregnant, sub aspect reprezentativ, problema redefinirii formei de guvernământ în Republica Moldova”, se spune în proiect.

Deputaţii PLDM Maria Ciobanu, Iurie Ţap, Tudor Deliu şi Vadim Pistrinciuc, autorii iniţiativei legislative, solicită aprobarea proiectului în actuala sesiune a legislativului, astfel ca prevederea să fie aplicată la alegerile din februarie 2019.

Mai multe pentru tine:
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!