Patru tineri din Hânceşti, reţinuţi pentru furt din locuinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru tineri din Hânceşti, cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani, membri ai unui grup infracţional, au fost reţinuţi pentru săvârşirea furturilor din locuinţe. Prejudiciul cauzat victimelor este estimat la 150.000 lei. Suspecţii au fost anterior judecaţi pentru infracţiuni similare.

Suspecţii au comis şapte furturi din locuinţe numai pe teritoriul raionului Străşeni. De asemenea, aceştia sunt suspectaţi că ar fi săvârşit infracţiuni similare pe teritoriul raioanelor Hânceşti şi Ialoveni.  

Ultimul caz a avut loc în satul Căpriana, de unde suspecţii au sustras 1.500 de euro şi un card cu 10.000 de lei în cont.

Grupul acţiona pe timp de zi, prin efracţie, forţând geamurile sau uşile din termopan, când stăpânii erau lipsă, sustrăgând articole din aur şi bani.

Poliţiştii au efectuat percheziţii la domiciliile suspecţilor, unde au depistat şi ridicat droguri, muniţii deţinute ilegal, bunuri sustrase din locuinţe, dar şi obiecte care ar fi fost folosite la comiterea infracţiunilor.

Suspecţii sunt cercetaţi în stare de libertate. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă amendă de la 32. 500 la 67.500 de lei, sau închisoare de până la 4 ani.

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”