Patru candidaţi aspiră la şefia Academiei de Ştiinţe a Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru academicieni participă la concursul pentru alegerea preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM). Termenul de depunere a cererilor şi dosarelor a expirat ieri.

Secretarul comisiei pentru organizarea alegerilor preşedintelui AŞM, Ion Vârţanu, a declarat pentru agenţia Moldpres că la concurs s-au înscris următorii candidaţi: directorul Institutului de Fizică Aplicată, acad. Leonid Culiuc, cercetătorul principal al AŞM, acad. Valeriu Pasat, actualul preşedinte al AŞM, Gheorghe Duca, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Acreditare şi Atestare, acad. Valeriu Canţer.

Gheorghe Duca vrea al treilea mandat

Pentru prima dată, Gheorghe Duca a fost ales pentru un mandat de 4 ani la 5 februarie 2004. Pe 15 iulie 2004 a fost adoptat Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova, fiind majorat de la 4 la 6 ani mandatul preşedintelui şi stipulat că preşedintele nu poate exercita mai mult de două termene consecutive. A fost reales pentru 6 ani în 2008, iar anul trecut a fost aprobat statutul AŞM, care prevede, la fel, că preşedintele este ales „pentru o perioadă de 6 ani, dar cel mult pentru două termene consecutive dintre membrii titular ai academiei“. În aceste condiţii, Gheorghe Duca a cerut Parlamentului să să interpreteze dacă el este la primul sau la al doilea mandat şi dacă poate candida din nou. Printr-un aviz consultativ, publicat pe blogul său de publicistul Gheorghe Erizanu, Comisia juridică a explicat că la alegerea noului preşedinte se va ţine cont doar de legislaţia în vigoare, vechile legi nefiind aplicabile.

Alegerile vor avea loc în aprilie

Concursul pentru alegerea preşedintelor AŞM a fost anunţat pe 16 ianuarie 2014. Conform statutului, alegerile vor avea loc peste trei luni după anunţarea concursului. Pe 17 martie, programele candidaţilor la funcţia de preşedinte vor fi făcute publice. Ei le vor expune în cadrul secţiilor AŞM.

Preşedintele AŞM va fi ales pe 17 aprilie, în cadrul Asambleei AŞM, organul suprem de conducere al acesteia, din care fac parte membrii titulari şi membrii corespondenţi şi 78 de doctori habilitaţi aleşi pe o perioadă de patru ani.

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model