Patru ani de puşcărie pentru un poliţist torţionar din Rezina. Condamnatul a fugit din republică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În august 2012, activând în calitate de şef de sector în satul Pecişte al Inspectoratului de Poliţie Rezina, inculpatul l-a torturat pe un localnic. În concret, suspectându-l de agresarea unui consătean, poliţistul s-a deplasat în gospodăria victimei, unde, fără a-i solicita explicaţii, i-a aplicat multiple lovituri cu bastonul de cauciuc, l-a numit cu cuvinte necenzurate, înjostindu-i onoarea şi demnitatea.

Locotenentul de poliţie a impus bărbatul să urce în automobil, fiind dus la domiciliul presupusului bărbat agresat, în faţa căruia l-a forţat să-şi ceară iertare pentru o faptă pe care nu a comis-o. La refuzul acestuia, poliţistul a plecat, lăsându-l în drum rănit. Potrivit procurorilor, în urma acţiunilor violente cu caracter de tortură, comise de către poliţist, victimei i-au fost provocate dureri şi suferinţe fizice şi psihice, însoţite de cauzarea vătămărilor corporale sub formă de „fractura coastelor, echimoze pe braţe, torace şi fese”.

Curtea de Apel Chişinău a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinţei primei instanţe, prin care un poliţist acuzat de tortură a fost condamnat la o pedeapsă nonprivativă de libertate. La insistenţa procurorului, instanţa de apel a condamnat poliţistul la 4 ani închisoare, cu executare şi l-a privat de dreptul de a ocupa funcţii în organele de drept timp de 3 ani.

Prin sentinţa Judecătoriei Rezina din 18 martie curent, poliţistul a fost condamnat la o pedeapsă nonprivativă de libertate, fiind eliberat din funcţie, la iniţiativa angajatorului. Procurorii nu au fost de acord cu această pedeapsă, pe care au considerat-o ca fiind prea blândă şi au contestat-o cu apel. În acest răstimp, fostul poliţist a părăsit teritoriul ţării, verdictul Curţii de Apel fiind dictat în lipsa inculpatului, urmâd a fi perfectată procedura de anunţare a acestuia în căutare. Decizia este cu drept de atac în modul stabilit de lege.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”