„Patrioţii Moldovei“ au rănit un poliţist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două tabere s-au încăierat în centrul Capitalei

Un poliţist a fost rănit în timul altercaţiei de ieri din centrul Capitalei dintre persoanele care sărbătoreau Ziua Unirii şi membrii partidului „Patrioţii Moldovei, care au încercat să-i împiedice.

Poliţistul a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost lovit în faţă. Silviu Muşuc, şeful Poliţiei municipale, a spus că acesta a fost brutalizat în timp ce încerca să-i convingă pe reprezentanţii partidului „Patrioţii Moldovei" să elibereze strada Puşkin ca să poată trece pe acolo persoanele care sărbătoreau Ziua Unirii şi care se îndreptau spre scuarul teatrului Naţional de Operă şi Balet ca să încingă hora unirii.

Silviu Muşuc, şeful Poliţiei municipale a spus că agresorul a fost identificat şi că el reprezenta „Patrioţii Moldovei". În timpul îmbrâncelilor alţi doi reprezentanţi ai organului de ordine s-au ales cu scurtele rupte. De aceste cazuri se ocupă Comisariatul de Poliţie din sectorul Buiucani.

Silviu Muşuc a menţionat că va fi tras la răspundere în primul rând, Mihai Garbuz, liderul partidului „Patrioţii Moldovei". Acesta şi-a luat angajamentul, contra semnătură, să nu permită ca să nu aibă loc altercaţii. În plus, ei au avut autorizaţie să se afle lângă Arcul de Triumf, ci nu să blocheze circulaţia pe bulevardul Ştefan cel Mare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare