PAS propune revenirea TRM sub control parlamentar. BCS: Se doreşte o subordonare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PAS propune revenirea Companiei publice „Teleradio-Moldova” sub control parlamentar, aşa cum a fost până în anul 2019. Prevederea se conţine într-un proiect de lege pentru modificarea Codului Serviciilor Media Audiovizuale, avizat în comisia parlamentară de profil, transmite IPN.

Deputaţii din Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor susţin că Partidul Acţiune şi Solidaritate, care deţine majoritatea parlamentară, intenţionează să subordoneze politic audiovizualul din ţară, în special, compania publică, transformând-o în „unealtă a guvernării”.

Deputata PAS, Marcela Adam, susţine că subordonarea TRM faţă de Consiliul Audiovizualului a dus la deteriorarea gravă a imaginii companiei şi la scăderea calităţii produsului oferit de către furnizorul public naţional de servicii media.

Proiectul de lege prevede că mandatul actualilor membri ai Consiliului de supraveghere, al directorului general al companiei „Teleradio-Moldova” şi al directorilor generali-adjuncţi să înceteze de drept la data intrării în vigoare a amendamentelor.

Drept reacţie, deputaţii comunişti şi socialişti au declarat că PAS, fără discuţii publice, fără expertiza Consiliului Europei, fără a apela la experienţa instituţiilor similare din alte ţări, îşi doreşte subordonarea audiovizualului controlului parlamentar. Deputata BCS, Adela Răileanu, vicepreşedinte al Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, a menţionat că actuala guvernare modifică legea astfel ca să poată demite componenţa actuală a Consiliului Audiovizualului.

Adela Răileanu a atenţionat organismele internaţionale, ONG-urile de specialitate şi misiunile diplomatice că proiectul de modificare a Codului vine să elimine total independenţa atât a CA, cât şi a Consiliului de Supraveghere al companiei „Teleradio-Moldova”, cu supunerea politică totală.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate