Opinii. Moldova trebuie să fie pregătită pentru următoarele acţiuni ale Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pronosticuri mai puţin optimiste din partea comentatorilor politici de la Chişinău. Aceştia spun că scopul Federaţiei Ruse este readucerea teritoriilor fostei Uniuni Sovietice sub influenţă rusească, cu un singur centru de comandă - la Moscova.  Analiştii politici spun că liderul de la Kremlin şi-a propus restabilirea vechilor hotare ale Uniunii Sovietice, fapt ce reprezintă un scenariu sumbru pentru Republica Moldova, notează IPN.

Fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuţa, spune că discursul lui Vladimir Putin privind recunoaşterea aşa-zisei independenţe a republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk a demonstrat ambiţiile expansioniste ale liderului de la Kremlin. Marinuţa spune că Republica Moldova ar putea fi următoarea ţintă a Rusiei, iar scenariul unui război, în sensul clasic al cuvântului, prinde tot mai mult contur.

„A existat o frază în discursul lui Putin care a atras atenţia. El spune că toate teritoriile fostei Uniuni Sovietice sunt fostele teritorii ale Rusiei, a menţionat şi Novorossia. Deci, în capul lui Putin este acapararea tuturor teritoriilor fostei Uniuni Sovietice sub conducerea Kremlinului. N-aş fi atât de încrezător că Federaţia Rusă se va opri la Doneţk şi Lugansk. În planificarea ruşilor, 10-15 ani nu reprezintă atât de mult. Noi trebuie să fim gata pentru următorii paşi ai Rusiei. Sunt de acord cu fostul premier Sturza care a scris că Moldova, Finlanda, Polonia şi alte ţări pot considera că sunt în vizorul Federaţiei Ruse. Practic, am putea să ne pregătim pentru un război”, a spus Vitalie Marinuţa în cadrul emisiunii „Freedom” de la TV8.

Pe 22 februarie, preşedintele Vladimir Putin a declarat că Federaţia Rusă respectă suveranitatea celorlalte republici ex-sovietice, iar Ucraina reprezintă o excepţie întrucât s-ar afla sub control străin. De asemenea, Putin a respins ideea reconstruirii unui imperiu, asigurându-l pe omologul său azer, Ilham Aliev, aflat în vizită la Kremlin, că „acest lucru nu este deloc real”.

„Putin a declarat asta în mod simbolic în faţa preşedintelui unei ţări ex-sovietice, Azerbaidjan, care este o altă ţară cu probleme teritoriale. Putin se consideră un actor istoric foarte important, el se pune în aceeaşi pleiadă cu predecesorii săi, conducătorii Uniunii Sovietice şi consideră că trebuie să îndrepte greşelile lor, el se consideră continuatorul lor legitim”, a spus comentatorul politic, Valeriu Paşa.

În acelaşi timp, reprezentanţii societăţii civile de la Chişinău spun că Ucraina se află acum într-o situaţie extrem de dificilă, cu perspectiva unei invazii militare şi cu o economie care se ruinează brusc.

„Ucraina suportă pierderi economice enorme, s-au retras investitorii. Din punct de vedere militar, s-au întărit şi s-au organizat foarte bine. Totuşi, nu ştiu în ce măsură sunt în stare să facă faţă unei armate precum cea a Federaţiei Ruse. Ei au recunoscut că nu vor rezista Rusiei foarte mult. Dar preşedintele Zelensky are un comportament adecvat. El dă de înţeles că ţara este gată să rezolve problemele pe cale paşnică, adică nu cedează provocărilor care vin din partea Federaţiei Ruse”, a spus directorul executiv Promo-Lex, Ion Manole.

În contextul recunoaşterii de către Federaţia Rusă a aşa-zisei independenţe a republicilor Doneţk şi Lugansk, ieri, preşedintele Maia Sandu a declarat că Republica Moldova condamnă vehement acţiunile ostile faţă de Ucraina şi susţine ferm suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării vecine. De asemenea, şeful statului a făcut apel la calm şi solidaritate în rândul cetăţenilor. În acelaşi timp, preşedintele a cerut instituţiilor media să nu manipuleze opinia publică şi să ofere informaţii veridice cu referire la situaţia din regiune.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice