ONG-uri de media: membrii CCA au fost numiţi pe criterii politice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
membrii Consiliului de Observatori al Companiei Teleradio-Moldova, numi'i pe criterii politice. FOTO: trm.md

ONG-uri de media şi experţi în domeniu se declară îngrijoraţi de mersul reformelor şi partajările politice în mass-media, în speţă de numirea pe criterii politice a membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) şi membrilor Consiliului de Observatori (CO) al Companiei Teleradio-Moldova.

Potrivit lui Petru Macovei, directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, se atestă o lipsă totală a transparenţei în procesul de alegere a membrilor CO şi CCA. În curând urmează înlocuirea a 3 membri ai CCA, în legătură cu expirarea mandatul. Petru Macovei consider că noile  numirile se vor face pe criteria politice.  Directorul API spune că cei 4 membri noi ai CO, numiţi acum 2 săptămâni de Parlament, au fost desemnaţi de facto de Partidul Liberal Democrat şi Partidul Democrat, iar alţi 2 membri, care urmează a fi numiţi, vor fi desemnaţi de către comunişti.

Nadine Gogu, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), a specificat că numirea noilor membri CO a durat mai mult de un an din cauză că partidele nu se înţelegeau la partajarea mandatelor. În afara concursului au rămas experţi notorii din domeniu. Directoarea CJI e de părere că politicienii nu-şi doresc în componenţa CO oameni care vor cere implementarea reală a reformelor la televiziunea publică, şi nici profesionişti la CCA.

O altă problemă prezintă tergiversarea procesului de trecere de la televiziune analogică la cea digital. Potrivit experţilor, cineva doreşte să controleze domeniul audiovizual prin impunerea transmiterii semnalului TV doar prin IPTV, şi nu prin metoda clasică propusă anterior. Reprezentanţii societăţii civile atenţionează că domeniul riscă să ajungă să fie controlat de o persoană, iar dezvoltarea acestuia va fi haotică.

Potrivit lui Ion Terguţă, expert media, mai sunt 3 luni până se încheie procesul de trecere la televiziunea digitală şi, judecând după veniturile raportate de furnizorii de televiziune prin cablu, există oameni care vor să facă o afacere profitabilă din aceasta. Ion Terguţă crede că autorităţile tergiversează implementarea hotărârii privind trecerea la televiziunea digitală deoarece, dacă se va decide până la urmă aplicarea televiziunii IPTV, atunci 75% din populaţia ţării, care acum nu plăteşte pentru recepţionarea semnalului TV, va fi nevoită să plătească. Expertul este convins că şi atacurile cibernetice lansate la adresa prestatorului de servicii TV Starnet sunt parte a unui plan mai vast de eliminare de pe piaţă a unui concurent al companiei Moldtelecom, care ar putea fi privatizată.

Membrii societăţii civile consideră că atât societatea, cât şi partenerii de dezvoltare, trebuie să pună presiune pe politicieni ca aceştia să implementeze reforme reale în domeniul audiovizualului. De asemenea, societatea civilă propune ca UE să condiţioneze acordarea susţinerii numai prin implementarea reformelor. Despre aceste propuneri, dar şi despre altele, societatea civilă va vorbi la prima rundă de dezbateri publice planificată pentru data de 24 martie curent.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare