O femeie din raionul Ocniţa s-a prăbuşit într-o fântână adâncă de 15 metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO dse.md

O femeie de 34 de ani din satul Paustova, raionul Ocniţa, s-a prăbuşit într-o fântână din localitate cu adâncimea de 15 metri. Pentru a o scoate a fost nevoie de intervenţia salvatorilor. Femeia a fost transportată la spital, viaţa ei fiind în afara oricărui pericol.

Surse din cadrul Primăriei comunei Lipnic au declarat pentru IPN că femeia suferea periodic crize emoţionale şi nu este exclus că ar fi încercat să se sinucidă. Ea este mama unui copil de opt ani.

Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, de la începutul anului, salvatorii şi pompierii au salvat peste 20 de persoane din fântâni şi bazinele acvatice din ţară. Salvatorii îndemnă oamenii să apeleze de urgenţă Serviciul 901 în cazul în care cineva se află într-o situaţie de risc.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete