O delegaţie a Băncii Mondiale se află la Chişinău în perioada 16 - 24 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O delegaţie a Băncii Mondiale se află în Republica Moldova în perioada 16 - 24 octombrie pentru a se informa despre domeniile prioritare pentru finanţarea adiţională în cadrul Proiectului Reforma Învăţământului în Moldova (PRIM). Ministrul Educaţiei, culturii şi cercetării, Monica Babuc, a avut luni, 16 octombrie, o întrevedere cu reprezentanţii delegaţiei, transmite IPN.

Monica Babuc a informat membrii delegaţiei despre faptul că sunt realizaţi 11 din cei 16 indicatori de implementare a proiectului.

Şeful delegaţiei, Andrea Guedes, a spus că experţii Băncii Mondiale sunt la Chişinău pentru a evalua rezultatele de până acum şi a ajunge la un acord privind activităţile care urmează să fie susţinute în cadrul unui credit nou.

Echipa Băncii Mondial urmează să acorde suport la implementarea proiectului PHRD „Integrarea copiilor cu dizabilităţi”, inclusiv să examineze solicitarea privind transferul unor resurse financiare de la creditul iniţial din cadrul proiectului către Fondul de Investiţii Sociale pentru renovarea unor şcoli adiţionale.

Proiectul „Reforma Învăţământului în Moldova” este un credit de investiţii specific. Este prevăzut pentru perioada aprilie 2013 – august 2018.Monica Babuc a informat membrii delegaţiei despre faptul că sunt realizaţi 11 din cei 16 indicatori de implementare a proiectului.

Şeful delegaţiei, Andrea Guedes, a spus că experţii Băncii Mondiale sunt la Chişinău pentru a evalua rezultatele de până acum şi a ajunge la un acord privind activităţile care urmează să fie susţinute în cadrul unui credit nou.

Echipa Băncii Mondial urmează să acorde suport la implementarea proiectului PHRD „Integrarea copiilor cu dizabilităţi”, inclusiv să examineze solicitarea privind transferul unor resurse financiare de la creditul iniţial din cadrul proiectului către Fondul de Investiţii Sociale pentru renovarea unor şcoli adiţionale.

Proiectul „Reforma Învăţământului în Moldova” este un credit de investiţii specific. Este prevăzut pentru perioada aprilie 2013 – august 2018.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort