„Nu-ni ragi, când te-ai f**ut nu ai zgherat”. Mărturiile femeilor care au trecut prin sistemul medical prenatal din Moldova DOCUMENT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO GETTY IMAGES

Numeroase femei se arată indignate faţă de calitatea serviciilor acordate în Republica Moldova în domeniul medicinei perinatale. Acestea au relatat situaţiile revoltătoare din spatele pereţilor maternităţilor într-o declaraţie, semnată şi susţinută de 35 de organizaţii neguvernamentale. Prin respectivul document se cere autorităţilor să ia măsuri ferme şi urgente pentru a remedia situaţia în domeniu.

Mamele evocă sute de cazuri în care li s-a refuzat/tergiversat acordarea asistenţei medicale urgente, li s-au cerut bani pentru servicii medicale despre care legea spune că ar trebui să fie gratuite, au fost umilite sau desconsiderate de către personalul medical sau chiar au fost diagnosticate şi tratate greşit – acţiune uneori letală pentru făt şi cu urmări grave pentru integritatea fizică şi emoţională a lăuzei.

În acest context, femeile s-au mobilizat pe Internet şi au semnat o declaraţie comună prin care cer autorităţilor să iniţieze un control amplu al stării actuale a serviciului perinatal, atât privind nivelul de dotare cu tehnica necesară unei intervenţii calitative, supravieţuirii copiilor prematuri, cât şi din perspectiva nivelului de pregătire a cadrelor medicale în baza eticii, integrităţii şi jurământului depus. 

„Respectiva declaraţie este deosebită de multe altele prin sinceritatea ei. Pe lângă lista de solicitări, aducem pe masa premierului, a ministrului Sănătăţii şi a altor factori de decizie inclusiv relatările semnatarelor. Acesta este fundalul pe care se solicită reforme palpabile. Am vrut să-l conturăm cât mai clar şi sper că ne-a reuşit. Starea de lucruri în domeniul medicinei obstetrice este de o gravitate fără precedent, de aceea şi necesită o intervenţie fără precedent”, a declarat autoarea declaraţiei, Anastasia Cucuruz.

Potrivit grupul de iniţiativă, acesta este pregătit în aceeaşi măsură să vină atât în întâmpinarea statului pentru reformarea sistemului medical, cât şi să se împotrivească dacă autorităţile vor opune rezistenţă reformelor sau dacă vor exista tentative de intimidare a semnatarelor sau autorilor declaraţiei.

Declaraţia a fost înregistrată vineri, 12 decembrie, la Guvern, la Ministerul Sănătăţii, CNA, Oficiul Avocatul Poporului şi alte instituţii cărora grupul de iniţiativă le-a înaintat solicitări. 

Din momentul înregistrării, autorităţile au la dispoziţie 14 zile lucrătoare pentru a oferi un răspuns petiţionarelor.

Discuţiile despre lacunele din sistemul medical au luat turaţii în spaţiul public după ce o tânără de 19 ani a relatat acum câteva zile pe o reţea de socializare despre cum a ajuns să nască singură în toaleta Centrului Mamei şi Copilului din Chişinău, după ce a strigat după ajutor, dar a fost ignorată. În prezent, tânăra este asistată gratuit de către avocaţii unei organizaţii neguvernamentale de profil.

Vă relatăm istoria Angelei B.

„Cazul a avut loc în 2005. La 12 săptămâni, pentru a mă „pune la evidenţă”, m-am programat la L.C., medicul de familie de la Policlinica nr. 3. Prima întrebare care mi-a adresat-o: „Îţi dau îndreptare la avort?”. Menţionez că era prima sarcină, aveam 25 de ani, eram căsătorită de 1,5 ani. Pe parcursul sarcinii, ignorare totală, nu reacţionau nici la plângeri. Când am mers să nasc, la secţia de internare a Spitalului nr.1, moaşa de gardă (păcat nu s-a prezentat pe nume, dar vocabularul select o caracterizează. Numai fraza „Nu-ni ragi, când te-ai f**ut nu ai zgherat, da amu ni-o faşi aişea pi prinţăsa?”, după care a urmat fraza către infirmieră „Fa Zină, e-o pe asta şi ridic-o în Patologie, să nu-ni moară la mine la smenă”. După naştere, „medicul de familie” nu s-a arătat timp de o lună şi nu a făcut patronajul nou-născutului, însă în cartela copilului prima vizită este scrisă data de 8 august, a doua zi după ce am născut”, mărturiseşte tânăra.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!