Noul furnizor de gaze ruseşti în Republica Moldova va fi „Gazprom Export“, o subsidiară a concernului Gazprom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vechiul acord de import a metanului a fost semnat în decembrie 2006 între Moldovagaz şi Gazprom, şi expiră la finele anului curent.

În cadrul Forumului Economic, care s-a desfăşurat în perioada 16-18 iunie curent, la Sankt Petersburg, Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, a discutat cu vicepreşedintele concernului rus Gazprom, Valerii Golubev referitor la iniţierea negocierilor pentru semnarea unui nou acord de livrare a gazelor naturale Republicii Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă, Golubev a comunicat că noul contract va fi semnat cu întreprinderea Gazprom Export, o subsidiară a concernului rus, specializată în exportul de gaze naturale.
Valeriu Lazăr a anunţat că deja a fost creat un grup de negociatori şi definitivat mandatul acestora pentru eventuala începere a negocierilor în luna iunie curent.
Anterior vicepremierul a anunţat că mandatul grupului de negociatori cu furnizorul rus de gaze, urmează a fi aprobat de către Guvern. Aceasta, „chiar dacă împuternicirile pe care le am permit să o fac personal", a declarat Valeriu Lazăr.

De notat că „Gazprom Export" se ocupă de livrările de gaz în special în statele din Uniunea Europeană, în timp ce gigantul rus Gazprom de extracţia şi furnizarea de gaze în Rusia şi spaţiul post-sovietic.

Acest transfer a relaţiilor de import, semnifică de fapt sfârşitul perioadei de tranziţie a relaţiei Republicii Moldova cu Gazprom şi că am trecut la preţuri europene la gaz.

Valeriu Lazăr susţine că Republica Moldova își dorește ca noul contract semnat cu furnizorul rus de gaz să fie negociat pe aceleași principii ca şi consumatorii europeni.

Potrivit contractului semnat în decembrie 2006, preţul gazelor naturale rusești plătit de ţara noastră, care în anul 2007 era de 2-3 ori mai mic decât cel european, trebuia să se majoreze treptat astfel, încât în anul 2011 să se egaleze cu cel european. În primul trimestru al anului 2011, Republica Moldova a achitat pentru gazele naturale rusești 292,9 dolari pentru o mie metri cubi, în trimestrul doi, plătim 322 de dolari, iar de la 1 iulie preţul de import ar putea urca la 356 de dolari pentru o mie de metri cubi.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul