Nicolae Osmochescu: Felul cum este promovat referendumul iniţiat de Dodon are caracter populist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expertul constituţional Nicolae Osmochescu consideră că referendumul anunţat de preşedintele Igor Dodon cel mai probabil va avea loc, însă nu se cunoaşte care vor fi rezultatele şi dacă va fi prezenţă. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, expertul a declarat că iniţiativa şefului statului este legală, însă felul în care este promovat referendumul are un caracter populist, transmite IPN.

„Cine poate spune: are nevoie un preşedinte de împuterniciri suplimentare sau nu are nevoie? Un cetăţean, care nu cunoaşte bine toate subtilităţile unui proces legislativ şi corelaţiile între preşedinte şi Parlament, şi Guvern sau totuşi legislativul, pe care îl criticăm şi eu îl critic foarte des, că merită, cu toţi transfugii, cu toată tabăra aceasta de la stânga la dreapta, dar au cât de cât experienţă. Desigur că e greu de răspuns”, a notat expertul.

Potrivit lui Nicolae Osmochescu, la urnele de vot trebuie să se prezinte 50%+1 alegători. Expertul a dat exemplul referendumului din 2010, când la urne s-au prezentat mai puţini alegători decât era nevoie. Pe de o parte, unii sunt pentru referendum şi sunt foarte aprinşi ca acesta să aibă loc. Pe de altă parte, majoritatea este absolut apatică, notează Osmochescu.

Preşedintele Igor Dodon a semnat pe 28 martie un decret privind desfăşurarea unui referendum consultativ republican. Plebiscitul urmează să aibă loc pe 24 februarie, iar cetăţenii vor răspunde la patru întrebări, legate de convertirea în datorie de stat a creditelor de urgenţă acordate de BNM celor trei bănci falimentare, de acordarea preşedintelui a împuternicirilor de dizolvare a Parlamentului în alte condiţii decât cele prevăzute în prezent. Alegătorii vor fi întrebaţi dacă susţin reducerea numărului deputaţilor de la 101 la 71, dar şi predarea în şcoli a Istoriei Moldovei.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat