Natalia Gavriliţa: Moldova are şansa de a obţine statutul de candidat la aderare la UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Natalia Gavrilita

Premierul Natalia Gavriliţa spune că Republica Moldova are şansa istorică de a obţine statutul de ţară candidat la aderare. Şefa Executivului spune că toţi liderii europeni au fost informaţi că, în actuala conjunctură de securitate, oferirea unei perspective clare de aderare la UE va reprezenta un semnal optimist pentru cetăţenii Republicii Moldova, notează IPN.

Gavriliţa spune că în scurt timp va începe procesul de completare a chestionarului privind gradul de pregătire a ţării pentru eurointegrare, iar reforma justiţiei şi combaterea corupţiei rămân cele mai mari vulnerabilităţi.

Premierul Natalia Gavriliţa spune că războiul din Ucraina a accelerat procesul de depunere a cererii de aderare, iar, în condiţiile crizei de securitate din regiune, oferirea statutului de ţară candidat ar reprezenta un mesaj tranşant că Republica Moldova este binevenită în familia europeană.

„Suntem într-un moment istoric când avem şansa de a obţine statutul de ţară candidat. Credem că există o şansă istorică pentru ca să fie luată o decizie pozitivă. Am vorbit cu toţi partenerii noştri despre faptul că anume în aceste timpuri dificile pentru regiunea noastră este important ca oamenii să aibă această lumină la capătul tunelului şi să existe o perspectivă. Ne dorim să devenim ţară candidat şi să începem negocierile pe fiecare capitol în parte. Nu ştiu dacă procesul de aderare este real pe durata unui mandat, dar vedem că ceea ce ne părea imposibil acum câteva luni, acum merge într-un ritm accelerat”, a spus Natalia Gavriliţa în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Şefa Executivului spune că Republica Moldova, prin intermediul chestionarului oferit de Comisia Europeană, trebuie să demonstreze cât de pregătită este pentru a deveni stat candidat la aderare. Gavriliţa reiterează că sectorul justiţiei şi lipsa unei economii puternice rămân cele mai mare vulnerabilităţi ale Republicii Moldova.

„E vorba despre reforma justiţiei, combaterea corupţiei, reformarea instituţiilor statului, creşterea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului, asigurarea unei concurenţe libere pe piaţă, funcţionarea economiei, obţinerea încrederii investitorilor. E vorba de exact acele reforme de care vorbim de ani de zile şi pe care trebuie să le implementăm, în primul rând, în beneficiul oamenilor pentru ca să le asigurăm bunăstarea”, a mai spus Natalia Gavriliţa.

Ieri, comisarul european pentru vecinătate şi negocieri de extindere, Olivér Várhelyi, a oferit Republicii Moldova chestionarul Comisiei Europene prin intermediul căruia va fi evaluat gradul de pregătire a ţării pentru a obţine statutul de ţară candidat la aderare. Chestionarul a fost preluat de la Luxemburg de şeful diplomaţiei de la Chişinău, Nicu Popescu.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete