Natalia Gavriliţa: În pofida situaţiei dificile, avem un buget de dezvoltare pentru 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Natalia Gavriliţa susţine că, în pofida situaţiei dificile de pe pieţele internaţionale şi crizele cu care s-a confruntat Guvernul, pentru anul viitor este pregătit un buget substanţial de dezvoltare. A fost posibil în condiţiile în care a fost restabilită încrederea partenerilor externi şi au fost restabilite sursele de finanţare, ceea ce a permis creşteri salariale şi creşteri de compensaţii, transmite IPN.

 În acelaşi timp, s-a reuşit menţinerea unui volum important de cheltuieli capitale şi investiţii în domenii care asigură dezvoltarea ţării. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă, susţinute după şedinţa de Guvern la care s-au aprobat bugetele pentru anul viitor.

Şefa executivului a menţionat că Guvernul a fost învestit în luna august, când ciclu bugetar era deja în derulare. În ultimele trei luni, Ministerul Finanţelor a trebuit să vină cu mai multe modificări la bugetul pentru anul 2021, dar şi să pregătească bugetul pentru anul viitor.

Pentru anul următor, veniturile Bugetului Public Naţional se estimează la 80,8 miliarde de lei. Cheltuielile – la 96,2 miliarde de lei. La elaborarea bugetului, s-a pus accent pe menţinerea unui volum de cheltuieli care să permită să fie crescute veniturile populaţiei pentru a face faţă crizelor.

În ceea ce ţine de politica bugetar-fiscală, şefa executivului afirmă că aceasta este una prudentă. „Intenţionat am menţinut ratele existente şi am asigurat predictibilitate pentru agenţii economici. Pentru că noi credem că orice modificare serioasă trebuie să fie discutată cu toţi actorii interesaţi şi trebuie să fie discutat într-un ciclu normal de planificare bugetară. De aceea, imediat după aprobarea bugetului pentru anul 2022, vom începe deja lucrul asupra politicii bugetar-fiscale pentru anul 2023. Şi acolo vom discuta multe din propunerile care sunt şi din programul de guvernare, şi care au venit de la diverşi actori. Inclusiv un capitol nou pentru întreprinderile mici şi mijlocii în Codul Fiscal sau anumite acţiuni pentru asigurarea autonomiei financiare a autorităţilor publice locale”, a precizat premierul.

Politica fiscală şi vamală pentru anul viitor prevede că încasările din taxa pentru folosirea drumurilor în proporţie de 100%  vor ajunge în bugetele locale. Se majorează cuantumul scutirilor persoanelor fizice de la 25 200 de lei la 27 000 de lei (scutirea personală), de la 30 000 de lei la 31 500 de lei (scutirea personală majoră) şi de la 18 900 până la 19 800 de lei (scutirea majoră pentru soţ sau soţie). Este prevăzută şi dublarea scutirii pentru persoanele întreţinute, de la 4500 de lei la 9000 de lei.

Natalia Gavriliţa a declarat că va fi creat un fond nou pentru dezvoltarea locală şi regională, de 770 de milioane de lei. Din el vor fi finanţate proiectele de aprovizionare cu apă şi sisteme de canalizare. Concomitent, a fost crescut fondul pentru modernizarea şi construcţia grupurilor sanitare pentru instituţiile de învăţământ, iar alocaţia anuală pentru procurarea materialelor didactice va fi dublată până la patru mii de lei.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți