Muzică pe toate gusturile la Festivalul Internaţional "Mărţişor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La ediţia din acest an vor evolua colective din 20 de ţări. FOTO Adevărul

Artişti din peste 20 de ţări vor evolua la Chişinău în cadrul celei de-a 48-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică „Mărţişor”, care va fi inaugurat pe 1 martie la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”. Ministrul Culturii Monica Babuc a comunicat, într-o conferinţă de presă, că ediţia din acest an prezintă 49 de spectacole muzicale de toate genurile, 21 dintre care vor fi susţine pe scenele din diferite raioane ale ţării.

Potrivit IPN, festivalul va aduce la Chişinău pe 7 martie, în premieră absolută, faimosul grup de dansatori cu dizabilităţi din China, compus din peste 100 de artişti. Trupa a evoluat în peste 60 de ţări ale lumii, iar dacă spectatorii nu ar cunoaşte că dansatorii au deficienţe de auz şi de vorbire, nu şi-ar da seama că au asemenea dizabilităţi, a subliniat  Monica Babuc.

Ministrul a mai spus că un moment special va fi prezenţa la Chişinău a baletului din Kiev condus de Radu Poclitaru, originar din Republica Moldova. Pe 5 martie, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, trupa va prezenta piesa „Lacul Lebedelor”.

O apariţie spectaculoasă va fi şi solista Tatiana Samoilă, vioară, care, pe 2 martie, va susţine un concert simfonic pe creaţiile lui Piotr Ceaikovski, la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”.

Iubitorii de jazz îi vor putea asculta pe Sanya Kroitor Band şi Acoustik Drive din Israel, pe 4 martie, şi Formaţia „Trigon” împreună cu Nadin Trohin, de asemenea la Filarmonica Naţională, pe 6 martie.

Pe 9 martie, la Centrul Cultural Artistic „Ginta Latină” va avea loc un spectacol folcloric al celor mai bune colective artistice din republică. Închiderea festivalului va avea loc pe 10 martie, cu mai multe concerte la Sala cu Orgă, Palatul Naţional şi Filarmonica Naţională.

Bugetul Festivalului „Mărţişor” pentru anul curent este de circa 1,6 milioane de lei. Costul biletelor la concerte variază între 35 şi 150 lei.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți