Monica Babuc: Procesul de optimizare a şcolilor va fi revizuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În procesul de optimizare a instituţiilor de învăţământ din ţară au fost admise acţiuni pripite şi chiar greşite. În acest context, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării planifică să-l revizuiască, cu aplicarea în cadrul evaluării a patru grupuri de indicatori. Declaraţii în acest sens a făcut ministra Monica Babuc în cadrul briefingului de presă susţinut după şedinţa săptămânală a Partidului Democrat, transmite IPN.

Monica Babuc a declarat că în perioada în anilor 2010-2017, în Republica Moldova au fost închise 218 şcoli, iar alte 303 au fost reorganizate. 

Premisele care au dus la această reformă, spune ministra, sunt numărul mic de elevi, lipsa cadrelor didactice, dar şi prognozele demografice negative pentru localităţile în care au fost optimizate şcolile.

Monica Babuc a menţionat că, în cadrul evaluării, primul grup de indicatori va viza impactul economic al procesului de optimizare. Al doilea şi al treilea grup se va referi la impactul asupra factorului uman, în special asupra elevilor şi a cadrelor didactice. Al patrulea grup de indicatori va stabili care a fost impactul închiderii şcolilor asupra localităţilor în care a avut loc procesul. 

Ministerul va finaliza o etapă de evaluare până la 1 februarie 2018 pentru a stabili şi a elabora o strategie de redimensionare a reţelei de instituţii de educaţie, astfel încât pentru un an nou şcolar existe o viziune clară despre cum trebuie să evolueze procesul de optimizare.

În altă ordine de idei, ministra s-a referit la curricula şcolară, care urmează să fie revăzută, pe motiv că este extrem de complexă şi îngreunează capacitatea elevilor de a asimila cunoştinţe. Totodată, urmează să fie examinat procesul de prezentare a rapoartelor de către cadrele didactice, întrucât pedagogii pierd în prezent foarte mult timp pentru elaborarea acestora.

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate