Modificarea Codului electoral, pregătită de un grup de lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proiect de lege de modificare a Codului electoral privind desfăşurarea alegerilor prezidenţiale va fi pregătit în cel mult o lună de către un grup de lucru creat de Parlament. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost votat de majoritatea deputaţilor prezenţi la şedinţa de vineri, 18 martie, transmite IPN.

Deputatul democrat Sergiu Sârbu, autorul iniţiativei, a comunicat în plen că modificările la Codul electoral se cer în sensul deciziei Curţii Constituţionale din 4 martie, care a revigorat prevederile legislative privind alegerea şefului statului de către popor. „Propunem ca în termen de 30 de zile grupul de lucru să vină în Parlament cu proiectul de modificare. Grupul va putea antrena în activitatea sa şi experţi din diferite domenii”, a comunicat deputatul

Liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, s-a arătat indignat de decizia Curţii Constituţionale şi de faptul că Parlamentul o acceptă atât de simplu. „Noi am înghiţit această decizie? Propun dezbateri parlamentare, cu participarea membrilor Curţii, asupra acestei decizii”, a spus deputatul comunist.

Preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, a susţinut cererea comuniştilor şi a propus audieri parlamentare. Din punctul de vedere al politicianului, Curtea a adoptat mai multe decizii controversate şi nu ar trebui să existe dubii referitor la hotărârea privind alegerea şefului statului.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a declinat propunerea audierilor parlamentare spunând că este pentru prima dată când aude ca în Parlament să se organizeze audieri asupra deciziei CC, mai ales că această instituţie este independentă.

Componenţa grupului de lucru va fi formată din deputaţii Valeriu Ghileţchi (PLDM), Vasile Bolea (PSRM), Sergiu Sârbu (PDM), Roman Boţan (PL), Igor Vremea (de la neafiliaţii din foştii comunişti) şi George Mocanu (de la neafiliaţii din foştii liberal-democraţi). PCRM nu şi-a delegat niciun reprezentant.

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine