Ministrul român de Externe Cristian Diaconescu: „Este exclusă orice majorare de vize“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Diaconescu, noul ministru de Externe al României

Ministrul român de Externe Cristian Diaconescu a declarat la Chişinău că eventuala aderare a României la Spaţiun Schengen nu va însemna şi impunerea unor taxe pentru vize. Oficialul a mai spus că în acest an vor fi adoptate unele elemente de îmbunătăţire a libertăţii de circulaţie între cele două ţări.

UPDATE 12.30 Cristian Diaconescu, împreună cu premierul Vlad Filat și ambasadorul român Marius Lazurca, a inaugurat o nouă aripă a Consulatului de la Chișinău, cel mai mare oficiu consular al României din lume. „În trecut am avut o serie de reproșuri privind serviciile oferite, iată că astăzi, cu imaginație și profesionalism, le depășim. Este un gest și o atitudine normală a autorităților de la București. Preocuparea noastră va continua astfel încât serviciile să se ridice la nivelul relațiilor excepționale și speciale dintre părți“, a spus șeful diplomației române. La rândul său, premierul Filat a calificat aceste relații drept unele firești și i-a mulțumit ministrului pentru că a ales Chișinăul pentru prima sa vizită oficială. După ce au rostit scurte discursuri, oficialii au ciocnit câte o cupă de șampanie.

Programul oficialului român s-a deplasat cu aproximativ o oră şi jumătate. Primul eveniment urma să aibă loc la ora 10.00, la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, unde va fi inaugurată o nouă aripă a sediului. Aici vor fi deschise opt ghișee noi unde oamenii vor putea depune actele pentru cetățenia română, să-și perfecteze acte notariale și de stare civilă.

După prânz, şeful diplomaţiei române va avea o întrevedere cu omologul său moldovean, Iurie Leancă, iar apoi se va întâlni cu premierul Vlad Filat, vicepremierul pe Reintegrare, Eugen Carpov, şi cu primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.

Aceasta este prima vizită oficială a lui Cristian Diaconescu după ce a preluat, la 24 ianuarie, mandatul de ministru de Externe.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie