Ministrul Culturii al R. Moldova: Doar şase oameni lucrau, efectiv, la Minister

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergiu Prodan

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, spune că una dintre priorităţile instituţiei este crearea unui Fond al Culturii. Potrivit lui, Fondul Culturii îşi va acumula  banii din taxarea unor vicii precum sunt consumul de alcool sau jocurile de noroc. În acelaşi timp, ministrul spune că salariile angajaţilor din domeniul culturii rămâne o problemă majoră, ce ar putea fi, parţial, soluţionată prin modificarea legii salarizării, notează IPN.

Sergiu Prodan argumentează necesitatea creării unui minister separat care să se ocupe de problemele din domeniu prin faptul că în fostul minister al Educaţiei, Culturii şi Cercetării, cultura era complet ignorată.

„Am fost şocat de rolul şi locul atribuit culturii în tot sistemul anterior de guvernare. Am descoperit în fostul minister doar 6 persoane care veneau la lucru şi se ocupau de problemele culturii. Greşeala cea mare în cei 30 de ani de Independenţă este că s-a perceput cultura doar ca şi cântece şi dansuri”, a spus Sergiu Prodan, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Ministrul spune că printre priorităţile mandatului său este crearea unui fond al culturii şi majorarea salariilor angajaţilor din domeniu. Potrivit oficialului, majorările de salarii vor fi făcute chiar din 2022.

„Vom crea un fond al culturii. La întrebarea de unde luăm bani? Trebuie taxată incultura. Dacă ne uităm în ţările din imediata apropiere, vedem că sunt taxate jocurile de noroc, consumul de alcool. Salarizarea în domeniul culturii este o durere de cap a actualei guvernări şi este rezultatul fostelor guvernări. Trebuie să avem o abordare sistemică, segmentar nu este posibil. În afară de actori, lucrează mulţi oameni în domeniul artei care nu se văd în scenă, salarizarea cărora este la fel de importantă. Restauratorii sunt persoanele care nu se văd din scenă, dar e în mâna lui să dea plusvaloare unei opere de artă sau s-o distrugă. La salarizare se spune că el nu ia decizii, şi nu ia sporuri. Trebuie schimbată legea salarizării. Trebuie să facem ordine pe interior. De multe ori legislaţia nu ne permite să majorăm salariile pe anumite funcţii”, a mai spus Sergiu Prodan.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG