Ministerul Justiţiei de la Chişinău va achita 120.000 de lei unui deţinut pentru condiţii inumane în Penitenciarul nr. 13

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Chişinău a decis că Ministerul Justiţiei trebuie să-i achite lui A. Repeşcu, fost deţinut, suma de 120.000 lei (echivalentul a 6.000 de euro) în calitate de prejudicii morale pentru detenţia în condiţii inumane şi degradante în Penitenciarul nr. 13. Repeşcu s-a aflat în acest penitenciar pe parcursul a şapte ani. Decizia este definitivă şi trebuie executată.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Promo-LEX, este printre puţinele decizii ale instanţelor naţionale care decid acordarea de despăgubiri pentru condiţiile proaste de detenţie în cuantumul comparabil cu jurisprudenţa Curţii.

„Apreciem faptul că instanţele naţionale de judecată îşi schimbă practica şi acordă în calitate de satisfacţie echitabilă pentru violarea articolelor din CEDO – sume comparabile cu cele acordate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze similare. Cu toate acestea, acordarea unor sume mai mari nu reprezintă un remediu eficient în toate cazurile. Guvernul trebuie să întreprindă măsuri urgente pentru a îmbunătăţi condiţiile de detenţie prin – construirea în termeni cât mai rapizi a unui nou penitenciar, îmbunătăţirea asistenţei medicale în sistemul penitenciar şi întreprinderea măsurilor pentru a preveni aplicarea abuzivă a arestului, aşa cum a recomandat Comitetul ONU pentru prevenirea torturii”, a declarat avocatul Asociaţiei Promo-LEX Vadim Vieru.

Anterior, Penitenciarul nr. 13 din Chişinău a fost vizitat de trei ori (2015, 2009, 2007) de către delegaţiile Comitetului European de Prevenire a Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane şi Degradante (CPT) . În urma vizitelor efectuate, CPT a înaintat Guvernului Republicii Moldova un şir de recomandări menite să amelioreze situaţia deţinuţilor din acest penitenciar, însă până în prezent situaţia a rămas neschimbată. Problemele sistemice sunt: suprapopularea penitenciarului, hrana de calitate proastă, lipsa asistenţei medicale eficiente.

Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova, precum şi Oficiul Ombudsmanului din Moldova au efectuat periodic vizite preventive şi de monitorizare în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău. Ultima vizită de monitorizare a Avocatului Poporului, care a avut drept scop verificarea condiţiilor de detenţie şi tratamentul aplicat deţinuţilor a fost efectuată la data de 7 decembrie 2015, în rezultatul acestei vizite Ombudsmanul a recomandat repetat sistarea activităţii acestui Penitenciar. Acest fapt a fost reconfirmat în şedinţa instanţei de fond prin concluziile scrise ale Oficiului Avocatului Poporului.

În rapoartele anterioare, Promo-LEX a atenţionat asupra condiţiilor de detenţie proaste din Penitenciarul nr. 13 şi alte penitenciare din Republica Moldova. La fel, Asociaţia a publicat date statistice care arată că rata de încarcerare la 100.000 de locuitori este una foarte mare (220 de deţinuţi la 100.000 de locuitori, în comparaţie cu media europeană de 140 de deţinuţi la 100.000 de locuitori). La moment, în Penitenciarul nr. 13 sunt deţinute 1.100 de persoane, deşi capacitatea penitenciarului este de 500 de persoane.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji