Mihai Ghimpu: „Nici Plahotniuc nu-i vacă sacră, nici Filat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Ghimpu arata "cat de mici sunt cei doi Vlazi". FOTO privesceu

Liderul PL a declarat că AIE are două soluţii: „încetarea războiului şi a reglărilor de conturi sau demisia lui Vlad Plahotniuc, a lui Vlad Filat, dar şi a lui Marian Lupu“, pentru că funcţia aparţine liberalilor.

“Accidentul din Pădurea Domnească este depăşit. Păcat că s-a terminat cu moartea lui Sorin Paciu. Păcat că cei care au participat la vânătoare au fost dominaţi de frică şi nu au putut să îndeplinească cerinţele legii. Politicienii au profitat de tragedie pentru a-şi consolida imaginea politică“, a evidenţiat politicianul.

„În loc democraţia să aducă funcţionarea valorilor care ar schimba vieţile oamenilor, la noi timp de 20 de ani au avut  loc reglări de conturi. În loc să ne bucurăm că cetăţenii revin la partidele democratice, noi vorbim de Europa, dar distrugem Alianţa, care trebuia să producă această schimbare. Astăzi, aflându-ne în pragul semnării celor trei acorduri importante pentru Moldova, care pot hotărî destinul nostru pentru totdeauna, noi revenim la tragedia de la Pădurea Domnească“, a mai declarat Mihai Ghimpu.

Mihai Ghimpu a venit şi cu două propuneri pentru colegii din AIE. „Ştiam că va veni ziua în care va fi nou război. În loc să ne ocupăm de problemele-cheie, noi nu ştim care e mai mare: un Vlăduţ sau al doilea Vlăduţ. Noi suntem reprezentativi doar împreună. O să vină Voronin să vă facă şi mai mici (n.r Mihai Ghimpul a demonstrat cât de mici sunt cei doi Vlazi, dar şi AIE-ul). Ori încetează războiul şi reglările de conturi, ori îşi dau demisia şi un Vlad şi altul. Atunci când am creat AIE2 se ştia cine este Plahotniuc şi cine este Filat. Nici Plahotniuc nu e vacă sacră, nici Filat. Noi am fost aleşi să aducem schimbare“, a conchis Mihai Ghimpu.

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea