Maia Sandu se va detaşa de PAS până la 20 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ales, Maia Sandu, spune că se va detaşa de Partidul Acţiune şi Solidaritate, pe care îl conduce, până la 20 ianuarie, aşa cum prevede legea. Îşi doreşte să fie preşedintele tuturor şi va depune eforturi pentru a face acest lucru, transmite IPN.

Asta, potrivit Maiei Sandu, înseamnă respect pentru toţi cetăţenii: şi pentru cei care au votat-o, şi pentru cei care nu au votat-o sau pentru cei care vorbesc limba română, găgăuză, ucraineană sau rusă.

„Este un lucru primordial pe agenda mea, pentru că eu cred că, doar fiind uniţi, noi o să putem să trecem peste aceste vremuri grele şi, doar fiind uniţi, o să putem face faţă provocărilor şi să implementăm reformele complicate pe care trebuie să le implementăm. Să facem schimbările majore pe care trebuie să le facem, în special atunci când vine vorba să curăţăm ţara, să curăţăm statul de corupţie şi de influenţe ale acestor clanuri de corupţie”, a adăugat Maia Sandu.

Preşedintele ales a spus că în alegerile prezidenţiale care au trecut a reuşit, într-o anumită măsură, să construiască unitatea şi va munci aşa ca această unitate să fie consolidată în interesul tuturor cetăţenilor Republicii Moldova.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai