Maia Sandu reiterează poziţia sa: Trupele ruse trebuie să se retragă din regiunea transnistreană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poziţia statului Republica Moldova a fost şi este în continuare că trupele ruse trebuie să se retragă din regiunea transnistreană. De asemenea, trebuie retrase şi muniţiile pe care partea rusă spune că aceste trupe le păzesc. „Asta este, a fost şi va rămâne poziţia statului Republica Moldova”, a declarat preşedintele ales, Maia Sandu, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite IPN.

Potrivit Maia Sandu, când se vorbeşte despre prezenţa militară rusească pe teritoriul Republicii Moldova, trebuie de menţionat că există două părţi. În prima parte este vorba despre grupul operativ al forţelor armate şi în raport cu acest grup operativ nu există şi nu a existat acordul Republicii Moldova. Respectiv, nu a existat niciodată şi nu există un acord bilateral în raport cu prezenţa acestuia grup operativ.

A doua parte ţine de misiunea de pacificare. Potrivit preşedintelui, în privinţa misiunii de pacificare există un acord din anul 1992, semnat de Moldova şi Federaţia Rusă, dar pentru că nu există pericol de acţiuni militare, de mai multă vreme Republica Moldova spune că această misiune trebuie transformată într-o misiune civilă sub egida OSCE. Această poziţie o susţine şi Maia Sandu.

„Am văzut că Federaţia Rusă are altă poziţie. O să continuăm să discutăm ca să găsim soluţii. Şi pentru noi obiectivul este ca aceste trupe ruseşti să se retragă de pe teritoriul Republicii Moldova, pentru că suntem o ţară independentă, care doreşte ca toată lumea să respecte integritatea şi suveranitatea ţării”, menţionează preşedintele ales. Maia Sandu spune că este deschisă să discute cu Federaţia Rusă, aşa ca să poată ajunge la o rezolvare a situaţiei. Ea a menţionat că anul trecut a fost deschidere din partea Federaţiei Ruse pentru retragerea muniţiilor, aşa că discuţiile trebuie continuate.

Solicitată să comenteze declaraţiile colegului său de partid, deputatul PAS, Igor Grosu, care, la alegerile parlamentare, i-a numit pe transnistreni „separatişti”, Maia Sandu a spus că, din câte cunoaşte, acesta s-a exprimat aşa în raport cu regimul de la Tiraspol şi nu în raport cu oamenii. „Noi respectăm oamenii indiferent dacă sunt pe malul stâng sau drept”, a spus Maia Sandu. Preşedintele ales a menţionat că ea şi echipa sa doreşte să îmbunătăţească viaţa tuturor cetăţenilor, inclusiv celor din stânga Nistrului. Cel mai important este să li se redea libertatea, să nu fie supuşi abuzurilor şi ameninţărilor în campaniile electorale şi nu doar.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”