Lupul paznic la oi: Veaceslav Negruţă, condamnat la închisoare, ar putea ajunge şeful Băncii Naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia pentru selectarea candidaturii la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) a recepţionat 11 dosare de la persoanele interesate pentru a obţine acest post, printre ele fiind şi ex-ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţă, care s-a ales anterior cu o sentinţă de condamnare la închisoare cu suspendare.

Potrivit mold-street.com, candidaţii noi la funcţia de guvernator al BNM sunt preşedintele Ligii Bancherilor din Republica Moldova, Dumitru Ursu, un senior banking consultant de la „Eximbank”, Andrei Sagaidac, care ar avea rude la conducerea CNA, precum şi ex-ministrul Finanţelor Veaceslav Negruţă. În acelaşi timp, angajata Băncii Sociale, Ludmila Hvorostovskaia, şi-a retras candidatura după ce depuse dosarul incomplet, iar alte nume dezvăluite de reprezentanţii Comisiei sunt Nina Şendrea, şefa Departamentului contabilitate din cadrul Universităţii Tehnice din Moldova şi Sergiu Iachim care activează în Belgia în calitate de consultant privind managementul riscurilor din sectorul bancar.  

Menţionăm că fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţă, a fost condamnat în luna mai 2015 la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul despăgubirilor acordate lui Pentelei Sandulachi, fără a avea dreptul de a ocupa funcţii publice timp de cinci ani.  

Comisia pentru selectarea candidatului la funcţia de guvernator al BNM va prezenta astăzi lista persoanelor care au depus dosarele. Termenul de recepţionare a dosarelor a expirat ieri. Dorin Drăguţanu şi-a anunţat pe 21 septembrie demisia din funcţia de guvernator al BNM.

Comisia a anunţat că din cele 11 dosare depuse au fost acceptate 9 candidaţi. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani