Lupu: „Filat-Smirnov, întâlnire intimă cu interese de business“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele interimar Marian Lupu susține că premierul nu a găsit cel mai potrivit moment pentru întrevederea cu liderul separatist de la Tiraspol. Mai mult, democratul a lăsat să se înțeleagă că Vlad Filat și Igor Smirnov s-ar fi putut întâlni pentru niște interese personale, de afaceri.

„Greu de spus de ce s-au întâlnit. Poate este vorba de runda de negocieri care va avea loc la Vilnius pe 30 noiembrie, dar mă gândesc că această rundă putea avea loc și fără această întrevedere. Ori că există niște interese mai ascunse. Nu exclud că ar putea să fi fost niște interese care ies din zona oficialului și vizează interese mai personale, chiar și de business între cei doi", a declarat liderul Partidului Democrat, la emisiunea ÎnProfunzime.

„Nu este perioada cea mai fericită și cea mai indicată pentru asemenea întâlniri intime. Avându-l pe Smirnov înscris în așa-numita cursă prezidențială din Transnistria, cred că o asemenea întrevedere l-ar putea avantaja într-un fel", a mai spus el.

Citește și

„Filat trebuia să-l aducă pe Smirnov în sac la Chișinău". Vezi ce cred analiștii politici despre întâlnirea de la Tighina

Vlad Filat, față-n față cu Igor Smirnov. Citește AICI detalii de la întrevederea de la Tighina

Ieri, Vlad Filat a negat că vizita lui în stânga Nistrului ar avea vreo legătură cu așa-zisele alegeri prezidențiale din Transnistria. Și analiștii politici cred că acest lucru este puțin probabil deoarece Smirnov pledează pentru independența regiunii și comunicarea cu malul drept chiar îi dăunează în campania electorală.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro