Lucinschi: este prea devreme ca Republica Moldova să ceară aderarea la UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petru Lucinschi, fostul preşedinte al Republicii Moldova. Foto Adevarul

Cel de al doilea preşedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, consideră că încă n-a sosit momentul pentru ca Republica Moldova să depună cerere de aderare la Uniunea Europeană, transmite IPN.

Lucinschi consideră că Republica Moldova nu poate să depună cerere de aderare până nu va îndeplini toate cerinţele înaintate de UE şi prevederile Acordului de Asociere. „Moldova are un credit foarte mare din partea UE. Nu este vorba doar de susţinerea financiară. Dar au fost puse nişte condiţii pe care ţara noastră este obligată să le realizeze. Trebuie să ajungem mai întâi la standardele europene. Aşa că trebuie de lucrat vre-o zece ani pentru a implementa prevederile Acordului de Asociere, după care se va putea vorbi despre cererea de aderare. Şi nu este exclus ca în acest timp situaţia să se schimbe şi să nu fie necesară depunerea cererii de aderare”, a argumentat fostul şef de stat.

Ex-preşedintele Lucinschi a criticat dur cele trei partide pro-europene care au acces în Parlament pentru că nu au ajuns la un numitor comun privind formarea unei alianţe. „S-a demonstrat o incapacitate totală de a negocia. Au vrut să se înţeleagă asupra detaliilor. Dar aceasta este o naivitate. Nu se ştie ce schimbări vor fi până mâine. Trebuia să înceapă negocierile pe etape, iar prima etapă să fie desemnarea Guvernului. Este foarte grav ca ţara să nu aibă Guvern. Nimeni, nici parteneri externi, nici investitori străini nu vor să discute, dacă în ţară este un guvern demis sau unul în exerciţiu”, a declarat fostul preşedinte.

Petru Lucinschi a sugerat partidelor din coaliţia de guvernare să negocieze cu PCRM pentru a putea fi votat un guvern condus de Iurie Leancă. „O situaţie similară am avut în anul 1998, când a fost votat Guvernul Braghiş care, de asemenea, a fost unul minoritar. Am negociat atunci cu Vladimir Voronin şi guvernul a fost votat în cele din urmă cu ajutorul deputaţilor comunişti. Deci, cu PCRM se poate de ajuns la o înţelegere. Iar aceasta ar conduce la îmbunătăţirea relaţiilor cu Federaţia Rusă”, a conchis Lucinschi.


 

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein