Lista neagră a preşedintelui Timofti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unii experți consideră că atunci când a ocupat funcția de președinte al CSM, Nicolae Timofti nu a fost la fel de categoric. Foto: Adevărul

De când e șef de stat, Nicolae Timofti a respins avansarea a trei judecători. N-a fost la fel de categoric atunci când era președinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

În această săptămână membrii Consiliului Superior al Magistraturii au propus eliberarea din funcţie a judecătorului Serghei Bodiu de la Judecătoria raionului Soroca. Asta după ce aceiaşi membri ai CSM i-au sugerat preşedintelui ţării să-l numească judecător de instrucţie, dar Nicolae Timofti a respins candidatura pe motiv că „acesta are relaţii comerciale incompatibile cu statutul judecătorului şi neconforme cu etica profesională".

„Este vorba despre o maşină de model Land Rover din 2001, de vreo 7.000 de euro, pe care am folosit-o în bază de procură şi contract de comodat. Nu înţeleg în ce constă încălcarea, dacă 80% din moldoveni folosesc aşa metode", recunoaşte Serghei Bodiu. El afirmă că nu ştie cu ce l-a supărat pe şeful statului, mai ales că nu s-a intersectat niciodată.

„Dumnezeu e mare şi face dreptate!", susţine Mihail Macar, un alt magistrat, care pretindea la funcţia de şef al Judecătoriei din Hânceşti, dar a fost respins de preşedinte pentru că din declaraţia sa de avere lipsea informaţia despre bunurile ce aparţin membrilor familiei sale. Judecătorul nu a stat mult pe gânduri şi a cerut repetat, chiar a doua zi, să fie propus în funcţia de preşedinte de instanţă. Iar şeful statului n-a avut de ales, pentru că CSM „a elucidat problema".

Membrii consiliului au propus-o repetat şi pe Veronica Cupcea, preşedinta Judecătoriei din Orhei, la funcţia de judecător până la atingerea plafonului de vârstă. Asta pentru că magistrata nu a încălcat nicio lege, motiv invocat în refuzul lui Timofti.

URMEAZĂ ALTE RESPINGERI

Chiar dacă CSM a venit cu propuneri repetate, în curând vom afla despre alte cazuri de respingere a judecătorilor de către şeful statului, ne asigură fostul avocat Ion Păduraru, secretarul general al Aparatului Preşedintelui. „Nicolae Timofti nu pune mai presus de interesele ţării relaţia cu foştii săi colegi. Scopul acestor respingeri este un fel de luptă cu persoanele care trezesc dubii: cu cei care trăiesc în vile luxoase înscrise pe numele soacrelor sau se plimbă cu maşini de 80.000 de euro, în condiţiile în care aceste bunuri lipsesc din declaraţiile de avere. Probabil, jumătate din judecători ar trebui să dea explicaţii în acest sens", susţine Ion Păduraru.
Unii experţi se întrebă însă de ce preşedintele nu a fost la fel de activ pe când se afla în fruntea Consiliului Superior al Magistraturii şi, potrivit lor, era mai mult un „avocat al sistemului".

„Timofti era cunoscut printre magistraţi drept un om de o integritate deosebită. Lua decizii fără a fi influenţat. Probabil, în funcţia pe care o deţinea la CSM nu avea acces la toată informaţia", presupune Vlad Gribincea, preşedintele Centrului de Resurse Juridice.
„Sunt mirat, pentru că atâta timp cât era printre judecători s-a manifestat mai mult ca un avocat al sistemului. După ce a ieşit din acest sistem doreşte să schimbe lucrurile. Sper că nu e o reglare de conturi", comentează, pe de altă parte, Nicolae Eşanu, fost viceministru al Justiţiei.

VREA SĂ SCHIMBE LEGEA

Ion Păduraru susţine că pârghiile președintelui nu sunt suficiente. „Refuzul poate fi depășit printr-o propunere repetată votată de două treimi din membrii CSM. Uneori șeful statului se vede obligat să ia decizii cu care nu este de acord. Iată de ce am putea veni cu propuneri de modificare a legislaţiei", afirmă Păduraru.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate